Românii sărbătoresc astăzi Ziua tatălui

  • 12 Mai 2019 11:15
Românii sărbătoresc astăzi Ziua tatălui

Sărbătorită în România în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 12 mai 2019, Ziua tatălui a fost instituită prin Legea nr. 319/2009, act normativ ce prevede, totodată, și sărbătorirea Zilei mamei, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 5 mai anul acesta.

Propunerea legislativă pentru instituirea acestor două zile a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, și de Camera Deputaților, la 29 septembrie 2009, legea fiind promulgată la 13 octombrie 2009.

Inițiativa a aparținut Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) și unui grup de șapte parlamentari români, ''preocupați de susținerea familiei, de protejarea drepturilor copilului și de întărirea rolului fiecărui părinte în creșterea și educarea propriului copil'', după cum se arată în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro. Totodată, cele două zile, atât cea pentru celebrarea mamei cât și cea dedicată tatălui, au fost propuse spre a fi sărbătorite în luna mai, ținând cont de faptul că Organizația Națiunilor Unite a instituit data de 15 mai ca Zi internațională a familiilor, dar și de sărbătorirea Zilei copilului la 1 iunie. Astfel, trei săptămâni consecutive sunt marcate de sărbători dedicate copiilor, părinților și familiei.

Pe plan mondial, nu există, în cazul celebrării Zilei tatălui, o tradiție bine conturată în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial variază de la țară la țară.

În România, Ziua tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, la data de 9 mai 2010. Până în anul 2009, România era printre puținele state care nu au avut o astfel de tradiție în mod oficial, iar prin instituirea Zilei tatălui, inițiatorii legii au dorit să evidențieze rolul jucat de tată în viața copilului său, în familie, dar și în societate. De asemenea, sărbătorirea distinctă a celor doi părinți ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre ei la viața de familie în particular și la construirea societății în general, confirmând, în același timp, perfecta egalitate în drepturi a celor doi părinți. Zilele mamei și tatălui reprezintă prilejuri bune pentru promovarea unor modele pozitive în societate, acestea fiind dedicate părinților responsabili, implicați în creșterea și educarea copiilor, se arată pe site-ul www.calendarintercultural.ro.

În prezent, potrivit reglementărilor legislative în vigoare, de indemnizația pentru creșterea copilului poate beneficia oricare dintre părinții copilului, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare. Indemnizația se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău