România va primi 22,4 miliarde de euro prin politica de coeziune

  • 04 Decembrie 2015 10:47
România va primi 22,4 miliarde de euro prin politica de coeziune

Toate programele operaționale ale statelor membre pentru 2014-2020 au fost adoptate, a anunțat joi comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.

Grupul operativ creat la inițiativa acesteia se concentrează în prezent pe opt țări ale căror rate de absorbție se situează sub media UE.

Acest lucru ar putea duce la dezangajarea și pierderea fondurilor care au fost alocate sau planificate.

Cele opt țări în cauză sunt Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Italia, România, Slovacia și Slovenia.

Obiectivul grupului operativ, acest task force, este de a promova modele de bune practici și de a oferi sprijin.

Consolidarea capacității administrative poate fi de asemenea intensificată, în special pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a acesteia în perioada 2014-2020 și a trage învățămintele necesare din experiențele anterioare.

"Acest task force a făcut analiză acum un an a situației din aceste opt țări care la acea dată aveau cea mai slabă rată de absorbție a fondurilor europene. Majoritatea dintre aceste țări, după cum observați, se află în prima perioadă de programare și este evident că toate țările au întâmpinat la începutul perioadei de programare dificultăți", a spus Corina Crețu.

Comisarul pentru politică regională spune că în cazul României acest risc de a pierde bani pentru perioada următoare a fost redus aproape în totalitate, grație comunicării și eforturilor autorităților naționale, schimbului de bune practici dintre statele membre și sprijinului Comisiei Europene.

De altfel, Corina Crețu a menționat că în prezent se afla al București o echipă a Comisiei care lucrează cu autoritățile române pentru ultimele patru săptămâni ale acestui an.

"În primii patru ani, rata de implementare în România a fost foarte scăzută și bineînțeles că, cu toate eforturile comune, a fost foarte greu să recuperăm. Acest lucru se întâmplă și în alte țări, nu la aceeași scară. Este foarte important ca statele membre să înțeleagă că suntem într-un moment în care trebuie dublate eforturile în ceea ce privește închiderea programelor de programare pentru perioada 2007-2013, dar de asemenea pornirea perioadei de programare", a mai spus comisarul european,

Sunt lucruri însă de făcut pentru perioada 2014-2020. Mai mult de 22,4 miliarde de euro vor fi alocate României din politica de coeziune, mai spune comisarul pentru politică regională.

Corina Crețu intenționează să analizeze de ce regiunile cu un nivel scăzut de dezvoltare economică sau regiunile care se confruntă cu o rată negativă de creștere a PIB timp de mai mulți ani au rămas în urmă.

Această tendință, spune comisarul pentru politică regională, este deosebit de importantă pentru politica de coeziune, care are ca obiectiv reducerea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare ale tuturor regiunilor Europei.

Comisarul român a mai precizat că a discutat cu actualul guvern de la București pentru a maximiza eforturile de a finaliza proiectele pentru perioada 2007-2013.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
0
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău