România va avea un Institut Național de Genomică

  • 24 Ianuarie 2020 19:00
România va avea un Institut Național de Genomică

Autoritățile vor finanța înființarea Institutului Național de Genomică care va permite României să progreseze în privința geneticii umane, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, preluat de Agerpres.

Acesta a vizitat, vineri, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu, alături de managerul institutului, Nicolae Suciu, și de coordonatorul Unității de Asistență Materno-Fetală de Excelență din cadrul Institutului, Dragoș Crețoiu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, remis AGERPRES, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre importanța înființării în România a unui Institut Național de Genomică, al cărui principal scop va fi promovarea medicinei genomice, susținând reformarea cercetării medicale și a serviciilor de sănătate din România.

În acest context, ministrul Marcel Boloș a declarat că MFE va începe deja demersurile necesare pentru finanțarea acestui proiect în viitoarea perioadă de programare.

"Existența unui astfel de institut în România va permite țării noastre să se alăture altor state și să progreseze în privința geneticii umane și a cercetării personalizate din domeniul sănătății. Un astfel de proiect va avea un impact pozitiv deosebit asupra bolnavilor oncologic și tratamentelor personalizate, asupra bolnavilor cu afecțiuni rare sau pentru detectarea anumitor riscuri în sarcină", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Genomica, știința care se ocupă cu interpretarea clinică a datelor obținute prin secvențierea întregului genom, oferă un diagnostic precis al bolilor cauzate de mutații genetice și un tratament personalizat pentru acestea, activitate ce se află la frontiera medicinei personalizate, precizează MFE. Secundar, potențialul de cercetare în acest domeniu, reflectat în rapoartele Națiunilor Unite și în rezoluțiile Organizației Mondiale a Sănătății, va contribui semnificativ la dezvoltarea științifică, economică și socială în România.

Pe plan național, scopul Institutului Național de Genomică este reducerea indicatorilor de morbiditate, prin elaborarea și execuția de protocoale și analize genomice de prevenție/screening, diagnostic și tratament, precum și servicii medicale de înaltă performanță, în domeniile oncologie, cardiologie, endocrinologie, ginecologie, hematologie, medicină internă, gastroenterologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, medicină materno-fetală, geriatrie și boli neurodegenerative. De asemenea, alte scopuri sunt secvențierea ADN-ului celulelor tumorale (din tumori sau care circulă în sângele pacienților) pentru administrarea tratamentelor personalizate, crearea unei baze de date genomice și clinice pentru România, cu multiple implicații în știință și valorificarea rezultatelor cercetării din domeniu prin introducerea acestora în circuitul economic sub formă de produse, procese și servicii noi sau îmbunătățite.

În plan european, se are în vedere participarea la Declarația de Cooperare pentru accesul la cel puțin un milion de genomuri secvențiate în Uniunea Europeană până în 2022. "Scopul este colaborarea pentru accesul sigur și autorizat la băncile naționale și regionale de date genetice și alte date relevante pentru sănătate, prin integrarea infrastructurii și expertizei europene în genomică, augmentarea valorii investițiilor statelor-membre în acest domeniu și producerea de studii clinice de impact", explică MFE. De asemenea, un obiectiv este și participarea, prin Ministerul Sănătății, la Parteneriatul European pentru Medicină Personalizată, având ca scop finanțarea, implementarea și cooperarea în domeniul medicinei personalizate. Acest parteneriat va avea acces la fonduri nerambursabile specifice, se mai arată în documentul citat.

În plan internațional, se intenționează participarea la Programul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord - Știință pentru Pace și Prosperitate în domeniul genomicii și implementarea Rezoluție Organizației Mondiale a Sănătății prin asigurarea contribuției necesare de către guvernele membre și a comunității științifice la progresul genomicii. De asemenea, autoritățile își propun finalizarea studiilor clinice în domeniul telocitelor de către echipa Institutului și trecerea la medicina aplicativă, având ca scop dezvoltarea de noi terapii în regenerarea tisulară și transplantul autolog de telocite, având potențialul de a revoluționa domeniul medicinei regenerative, punând România în fața țărilor concurente.

Potrivit MFE, Institutul Național de Genomică de la București va reprezenta prima infrastructură medicală și de cercetare paneuropeană din sud-estul Europei, în domeniul genomicii.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău