România sprijină R. Moldova în implementarea SUERD
-
17 Februarie 2016 17:28
O deleție SUERD (Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării) din Republica Moldova întreprinde o vizită de lucru de 3 zile, în vederea realizării unui schimb de experiență cu experții SUERD din România.
Delegația de la Chișinău a fost primită miercuri, 17 februarie, de secretarul de stat pentru afaceri europene din România, George Ciamba. În cadrul convorbirilor s-a reliefat dorința ambelor state de a consolida atât cooperarea bilaterală cât și cea în formatul oferit de SUERD. Secretarul de stat George Ciamba a accentuat importanța cooperării macro-regionale pentru accelerarea apropierii Republicii Moldova de procesul de integrare europeană.
Secretarul de stat român a asigurat delegația din Republica Moldova de disponibilitatea totală a României de a acorda sprijin în implementarea SUERD.
Programul delegației SUERD mai include întrevederi la Parlament, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunărene (Casa Dunării), precum și o vizită la Giurgiu.