România, printre puținele țări cu sistem de avertizare la cutremur

  • 06 Martie 2017 10:00
România, printre puținele țări cu sistem de avertizare la cutremur

România se numără printre puținele țări care sunt conectate la un sistem performant de avertizare a unui cutremur cu câteva zeci de secunde înainte ca acesta să se producă - declară directorul Institutului Național de Fizică a Pământului, Constantin Ionescu.

La 40 de ani de la marele cutremur din 1977, când s-au înregistrat mii de morți și răniți, țara noastră este mai pregatită, acum, din punct de vedere al cercetării și monitorizării seismice, însă posibilitatea de a previziona când se va produce un seism puternic nu există nici la noi și nici la nivel global.

”Până în acest moment, nu există nicăieri în lume o informație că s-ar putea ca să se facă o prognoză cu mult timp înainte de cutremur. Singurul element sau singurul instrument dezvoltat în acest moment în lume sunt aceste sisteme de alertare seismică care sunt operative în Japonia, în Mexic, în Taiwan și România, sistem care informează autoritățile astfel încât cu 35 de secunde înainte ele pot utiliza semnalul ca să-și oprească activitatea”, a declarat Constantin Ionescu.

Conștientizarea consecințelor unui mare cutremur, dar și modul în care trebuie acționat pentru a reduce cât mai mult efectele acestuia sunt și țintele unor proiecte naționale care au fost aplicate în toate școlile și grădinițele - a mai spus Constantin Ionescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău