România primește primii bani din PNRR: Comisia Europeană a efectuat plata primei tranșe de 2,6 de miliarde de euro
-
27 Octombrie 2022 15:52
Comisia Europeană a efectuat joi prima plată de 2,6 miliarde de euro către România în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, anunțul executivului european fiind făcut la finalul vizitei premierului român Nicolae Ciucă la Bruxelles, care a cuprins și o întrevedere cu președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
Plata în valoare de 2,6 miliarde de euro cuprinde 1,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 0,8 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, fără prefinanțare, informează Comisia Europeană într-un comunicat, executivul de la Bruxelles precizând că aceasta a fost posibilă datorită îndeplinirii de către România a celor 21 de etape și obiective legate de prima tranșă.
Acestea acoperă mai multe reforme care contribuie la tranziția digitală, precum și în domeniile mobilității durabile, decarbonizării, auditului și controlului, educației și sănătății, precum și etape preliminare în reformele fiscale și ale sistemului de pensii.
Sunt incluse, de asemenea, măsuri de sprijinire a întreprinderilor și de asigurare a bunei guvernanțe a țării.
La fel ca pentru toate statele membre, plățile efectuate în cadrul mecanismului de redresare și reziliență (RRF), instrumentul-cheie care se află în centrul NextGenerationEU, sunt bazate pe performanță și sunt condiționate de punerea în aplicare de către România a investițiilor și reformelor descrise în planul său de redresare și reziliență.
La 31 mai 2022, România a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe îndeplinirea celor 21 de etape și obiective stabilite în decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranșă.
La 15 septembrie 2022, Comisia a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a cererii de plată a României. Avizul favorabil al Comitetului economic și financiar privind cererea de plată a deschis calea pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii finale privind plata fondurilor. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri din PNRR.
Planul global de redresare și reziliență al României va fi finanțat prin granturi în valoare de 12,1 miliarde de euro și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro.
Sumele plăților efectuate către statele membre sunt publicate în tabloul de bord privind redresarea și reziliența, care arată progresele înregistrate în punerea în aplicare a RRF în ansamblu și a planurilor individuale de redresare și reziliență.