România primește 1,53 miliarde de euro pentru programele europene
-
22 Decembrie 2014 11:47
Comisia Europeană a adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România, axate pe sporirea competitivității și asistența tehnică în implementarea fondurilor europene.
Cele două programe reprezentând o investiție totală de 1,53 miliarde de euro în economia reală a României, informează un comunicat transmis de Executivul european.
Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane euro, din care 212 milioane de euro reprezintă contribuția europeană, a fost adoptat la 18 decembrie pentru a întări capacitatea administrativă a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție. Programul Operațional va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de a pregăti și de a implementa proiecte.
Programul Operațional pentru Competitivitate, adoptat la 19 decembrie, reprezintă o investiție de 1,58 miliarde de euro pentru creșterea competitivității economiei, din care 1,32 miliarde reprezintă contribuția europeană. O primă prioritate a programului o reprezintă investițiile în cercetare și dezvoltare (952,6 milioane euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri și să întărească legăturile dintre acesta și institutele de cercetare.
În egală măsură, Programul Operațional se concentrează pe creșterea calității și a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susținute folosirea tehnologiilor informatice și de comunicare în educație, cultură și sănătate. Programul va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga țară, creând legături esențiale între mediul rural și mediul urban.
'Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistență Tehnică vine în sprijinul eforturilor administrației de a crește rata de absorbție a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate își propune să stimuleze inovația care răspunde nevoilor reale ale economiei. Fac un apel către Guvernul României pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate și pe obținerea celor mai bune rezultate pentru economia țării', a declarat Corina Crețu, comisar european pentru Politici Regionale, citată în comunicat.
Ambele programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene al României.