România pregătește funcționari publici ucraineni pentru negocierile privind aderarea la UE. Bucureștiul a procedat similar și cu Republica Moldova

  • 25 Septembrie 2023 09:07
România pregătește funcționari publici ucraineni pentru negocierile privind aderarea la UE. Bucureștiul a procedat similar și cu Republica Moldova

Un grup de funcționari publici ucraineni a finalizat un program de formare de o săptămână în România, destinat pregătirii experților în domeniul integrării europene, transmite portalul guvernamental ucrainean, citat de Rador Radio România.

Scopul programului respectiv este de a familiariza participanții cu sistemul instituțional al UE, integrarea sectorială, accesul la fondurile structurale, cooperarea transfrontalieră și politicile economice ale UE. Acest program ar trebui să contribuie la îmbunătățirea capacității și calificărilor experților ucraineni în sfera integrării europene, scrie G4Media.

Experții respectivi vor fi implicați în negocierile privind aderarea Ucrainei la UE.

„Ucraina se îndreaptă în mod dinamic spre deschiderea negocierilor privind aderarea la UE, așa că, în acest moment, este deosebit de important să adoptăm experiența țărilor membre care au parcurs deja această cale”, a comentat vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euroatlantică, Olha Stefanișina.

Potrivit portalului guvernamental ucrainean, la programul de pregătire desfășurat în România au participat 20 de funcționari publici, inclusiv reprezentanți ai Biroului guvernamental pentru coordonarea integrării europene și euroatlantice, ai Președintelui Ucrainei, ai comisiilor Radei Supreme, ai ministerelor și departamentelor oficiale ucrainene.

Pe parcursul a cinci zile de instruire, funcționarii publici au adoptat experiența colegilor lor români pentru a implementa cu succes aspirațiile europene ale Ucrainei. Programul de formare a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe de la București și Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) în cooperare cu Biroul guvernamental ucrainean pentru coordonarea integrării europene și euroatlantice.

România a făcut pregătiri similare și cu funcționari din Republica Moldova, pentru a ajuta Chișinăul să se pregătească pentru negocierile de aderare la UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău