România, peste Olanda și Austria la energie eoliană
-
20 Iunie 2017 16:55
România ocupă a zecea poziție europeană din punct de vedere a ponderii energiei eoliene în totalul producției, cu 10% din total, peste Austria sau Olanda.
Aproximativ 315.000 din cele 3,1 milioane de gigawatt-oră (GWh) de energie electrică brută generate în 2016 în Uniunea Europeană (UE) provin din energia eoliană. Cu alte cuvinte, vântul a produs 10% din energia electrică totală produsă în UE în 2016, potrivit datelor prezentate luni de Eurostat, relatează Digi24.
Proporția energiei eoliene în total este de cinci ori mai mare decât în 2005 (2%). Ca atare, vântul este a patra sursă de energie electrică în UE, după energia termică (49%), energia nucleară (26%) și hidro (12%).
În statele membre ale UE, Danemarca a înregistrat cel mai mare procentaj de energie eoliană în producția totală de energie electrică, respectiv 43% în 2016. Lituania a înregistrat 27%, Irlanda 21%, Portugalia 20%, iar Regatul Unit 14%. România a înregistrat în jur de 10% cam cât Suedia și a fost urmată de Croația, Austria, Polonia, Olanda. Cel mai prost stau din acest punct de vedere Slovacia, Malta, Slovenia și Cehia. Letonia și Ungaria au înregistrat ambele 2%, iar Franța, Luxemburg și Finlanda în jur de 4%. Producția de energie electrică eoliană crește cel mai rapid în Lituania și Danemarca.
În comparație cu anul 2005, contribuția energiei eoliene la generarea totală de energie electrică a crescut în toate statele membre ale UE care utilizează energia eoliană ca sursă de energie electrică.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Lituania (de la 0% la 27% sau + 27 puncte procentuale pp), Danemarca (+24 pp), Portugalia (+17 puncte procentuale), Irlanda (+16 pp) (+13 pp), Spania și Germania (ambele +11 puncte procentuale).

