România | Intervenții ale pompierilor în urma ploilor abundente și a vijeliilor
-
08 Iunie 2017 15:11
Peste o sută de pompieri cu 60 mijloace tehnice au intervenit în ultimele 24 de ore, pentru a rezolva situațiile create de ploile abundente și de vijelii - anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Până diseară la ora 23:00, mare parte din țară este sub avertizare de cod galben de instabilitate accentuată, iar unitățile Inspectoratelor județene sunt mobilizate pentru a lua măsuri acolo unde situația o impune.
Până acum, intemperiile au provocat probleme în județele Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Neamț, Prahova, Sălaj și Timiș. Pompierii au evacuat apa din cinci locuințe, din 92 de beciuri și 93 de curți și au decolmatat podețe.
Sunt și localități fără energie electrică în județele Dolj, Mehedinți și Vâlcea, însă echipe tehnice sunt la fața locului și lucrează pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.

