România continuă să ofere suport R. Moldova în domeniul integrării europene, găzduind un curs de formare profesională pentru diplomații și funcționarii responsabili pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană
-
05 Noiembrie 2022 11:52
România continuă să ofere suport R. Moldova în domeniul integrării europene, găzduind un curs de formare profesională pentru diplomații și funcționarii responsabili pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. .
Diplomații MAE IE, împreună cu funcționarii responsabili pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană din cadrul Aparatul Președinției Republicii Moldova, Cancelariei de Stat, Parlamentului , Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Economiei, Ministerului Sănătății, Ministerului Justiției și a Centrului de Armonizare a Legislației au participat la Cursul de pregătire profesională pentru asistență în domeniul afacerilor europene, se arată în comunicat.
Cursul de formare profesională a fost organizat la inițiativa Ministerului Afacerilor Externe al României, de către Institutul Diplomatic Român cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare RoAid, genericul activității de instruire fiind experiența României în valorificarea opțiunii de integrare europeană, fiind puse în discuție provocările și oportunitățile, îndeosebi în procesul de aderare la Uniunea Europeană cât și după obținerea statului de membru al UE.
În cadrul cursului, în calitate de formatori au fost profesorul Vasile Pușcaș (fostul negociator-șef al României), profesorul Răzvan Cotovelea (SNSPA), Leonard Orban (primul comisar european din partea României), Adrian Ciocănea (consilier de stat, Cancelaria prim-ministrului României), Mihaela Simion-Ștefan (director general MAE), profesor Gabriela Drăgan (Academia de Studii Economice, fost director al Institutului European Român), Luminița Odobescu (consilier prezidențial), conferențiar Gabriela-Melania Ciot (fost secretar de stat în MAE).
Formatorii au punctat importanța deosebită a procesului actual de consolidare, la nivelul instituțiilor Republicii Moldova, a standardelor și valorilor europene în vederea unei implementări eficiente a reformelor necesare, proces în cadrul căruia România este deschisă să ofere expertiză și sprijin.