FMI | Un trilion de dolari sunt pierduți din cauza corupției
-
05 Aprilie 2019 12:12
Țările lumii pierd, anual, 1.000 de miliarde de dolari din cauza corupției. Estimarea este făcută de FMI și se referă la încasările provenite din taxe, scrie Digi24.ro.
Suma înseamnă 1,25 la sută din PIB-ul mondial. Așadar, din combaterea corupției ar putea rezulta venituri suplimentare din taxe - arată un raport al FMI.
Mai puțină corupție ar însemna mai puțină risipă din bani publici și o calitate mai mare a învățământului public și a infrastructurii.
Cei de la putere ar avea numai de câștigat în plan politic, pentru că s-ar îmbunătăți încrederea oamenilor în guvern, spun analiștii instituției financiare mondiale.
Sursa: Digi24.ro