România ar urma să primească în luna februarie cel puțin 600.000 de doze de vaccin de la Astra Zeneca

  • 06 Februarie 2021 18:40
România ar urma să primească în luna februarie cel puțin 600.000 de doze de vaccin de la Astra Zeneca

România ar urma să primească în luna februarie cel puțin 600.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la producătorul Astra Zeneca, programările pentru acest tip de vaccin urmând să înceapă din 10 februarie, pentru persoane cu vârste între 18 și 55 de ani, a declarat prim-ministrul României, Florin Cîțu, potrivit Agerpres.

" Câteva informații despre Astra Zeneca, care vine în România și în luna februarie ar trebui să avem cel puțin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie pentru Astra Zeneca, persoane între 18 și 55 de ani, și vom avea 180 de cabinete noi pentru Astra Zeneca. Cred că de mâine începe să fie distribuite 81.600 (de doze - n.r.) , dar programarea va începe din 10 februarie, începem să avem din ce în ce mai multe", a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, la Spitalul "Dr. Carol Davila", după ce a primit a doua doză a vaccinului anti-COVID-19.

Premierul a opinat că luna februarie reprezintă o provocare pentru campania de vaccinare, deși România a rămas în topul din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de vaccinări, adăugând că din luna martie procesul se va accelera și "vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi".

"Începând cu luna martie primim din ce în ce mai multe doze și programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred eu, din luna martie și vom merge către acea țintă de 100.000, pe care ne-am pus-o de la început", a mai spus premierul Cîțu.

Imunizarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18 - 55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval în funcție de apariția noilor date științifice, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni, a precizat, joi, CNCAV.

Sursa citată menționează că, potrivit Agenției Europene a Medicamentului (EMA), pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4 - 12 săptămâni de la prima doză.

Pentru gestionarea cu eficiență a procesului de vaccinare la nivel național, Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a elaborat și transmis personalului specializat 'Procedura de vaccinare cu AstraZeneca', document care prevede condițiile și modul de stocare, depozitare, transport și distribuție, cu respectarea lanțului de frig, monitorizarea reacțiilor, precum și managementul stocurilor și al pierderilor.

Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane "instrucțiunile" necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaște că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism și reacționează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecției SARS-CoV-2.

Vaccinul AstraZeneca este disponibil în flacoane de 4 ml suspensie, cu 8 doze, respectiv de 5 ml suspensie, cu 10 doze. Vaccinul se păstrează la temperaturi între +2 și +8 grade Celsius, cu menținerea lanțului de frig impus de producător, și are o stabilitate de 6 luni înainte de prima utilizare.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău