România ar putea să nu mai susțină Ucraina pe calea europeană, după ce Poroșenko a promulgat Legea educației
-
26 Septembrie 2017 15:17
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării de la Camera Deputaților, Constantin Codreanu, a declarat marți că delegația parlamentară care urma să plece în Ucraina și-a pierdut ''obiectul de funcționare'' după ce președintele acestei țări a promulgat legea educației.
Delegația va avea marți o întâlnire cu ambasadorul Ucrainei la București, transmite Agerpres.
"Am fost prins în poziție de offside pentru că această delegație și-a pierdut obiectivul de funcționare, chiar dacă astăzi avem la ora 13,00 o întâlnire cu ambasadorul Ucrainei, aici, în Parlament și, din păcate, inevitabilul s-a produs, Poroșenko a semnat acest proiect de lege și acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât președintele României a greșit. I-a trântit în nas domnului Poroșenko ușa, dar nu a înțeles că ar fi fost mult mai importantă prezența dânsului în Ucraina, chiar dacă nu i-ar fi fost plăcută o înfrângere cu care să se întoarcă la București. În același timp, ar fi fost important să fie în mijlocul românilor noștri și la bine și mai ales la rău. (...) Acum nu avem decât să ne exprimăm regretele și să așteptăm o intervenție sau poziția Comisiei de la Veneția, care poate da un aviz negativ acestei legi, care, așa cum am spus de la tribuna Parlamentului, contravine inclusiv legislației naționale a Ucrainei", a spus Codreanu, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că cei din delegația parlamentară care urma să plece în Ucraina vor o reacție oficială din partea ambasadorului Ucrainei și vor să știe dacă mai există "loc de întoarcere" pentru legea educației.
Codreanu a menționat că îi va spune ambasadorului ucrainean că România ar putea să nu mai susțină Ucraina pe calea europeană.
"Am ajuns în situația în care putem spune deschis că România nu mai susține parcursul euroatlantic al Ucrainei pentru că Ucraina nu se mai comportă ca un stat care respectă valorile europene fundamentale, ci ca un stat care a revenit în logica nefirească a comportamentului sovietic. (...) Legea nu respectă Constituția Ucrainei și trebuie să ne gândim inclusiv la a ataca la Curtea Constituțională a Ucrainei acest proiect de lege, dincolo de avizul pe care îl așteptăm de la Comisia de la Veneția. (...) Președintele Iohannis ar trebui să se autosesizeze în actuala situație și să vorbească despre același lucru dacă tot a făcut pe supăratul și a refuzat să meargă el în Ucraina să se bată până la capăt. Noi vom cere să se retragă sprijinul pentru integrarea europeană a Ucrainei", a adăugat Codreanu.