România: Anchetă în cazul a doi cetățeni moldoveni depistați cu pașapoarte ștampilate în fals

  • 30 Martie 2017 16:21
România: Anchetă în cazul a doi cetățeni moldoveni depistați cu pașapoarte ștampilate în fals

Polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea cercetează doi cetățeni moldoveni, soț și soție, în pașapoartele cărora erau aplicate mai multe ștampile false, au informat joi reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.

Conform acestora, cei doi soți s-au prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, la control polițiștii văzând pe pașapoartele biometrice, emise de autoritățile din Republica Moldova, mai multe ștampile de intrare-ieșire cu însemnele autorităților din Germania, Ungaria și România, scrie AGERPRES.

'Având suspiciuni asupra autenticității ștampilelor aplicate în pașapoarte, polițiștii au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că acestea sunt false, cei doi nu figurează ca fiind intrați sau ieșiți în și din România. Cu privire la cele constatate, Bărbatul a declarat că, dorind să obțină vize pentru S.U.A., a apelat la reprezentantul unei firme de turism din Chișinău, pentru a-l ajuta la traducerea și depunerea documentelor necesare, căruia i-a predat pașapoartele. Reprezentantul firmei de turism i-a înapoiat documentele după 3 zile, cu ștampilele aplicate în acestea. Întrebând motivul apariției ștampilelor în pașapoarte, reprezentantul firmei i-a spus că prezența acestora în documente i-ar putea ajuta să obțină vizele necesare', se menționează într-un comunicat de presă transmis de ITPF Iași.

Polițiștii de frontieră au ridicat pașapoartele respective pentru continuarea anchetei, iar celor două persoane nu li s-a permis intrarea în România. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Ofițerii de poliție judiciară ai DGA Galați, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, efectuează patru percheziții domiciliare, dintre care două la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Galați, existând suspiciunea unor fapte de corupție cu privire la eliberarea unor documente pentru cetățeni din Republica Moldova.

În cauză au fost emise de către procurorul de caz și două mandate de aducere, urmând a fi puse în executare după efectuarea perchezițiilor.

'În fapt, numita T.G., consilier superior în cadrul S.P.C.L.E.P. Galați, și intermediarul B.A. au facilitat obținerea vizei de reședinței pe teritoriul României și eliberarea documentelor de identitate pentru mai multe persoane, cetățeni moldoveni, în schimbul unor sume de bani. Din probatoriul administrat până în prezent s-a constatat că la locuința formată din 3 camere a intermediarului B.A. aveau vize de reședință aproximativ 280 de cetățeni moldoveni', se arată într-un comunicat de presă remis de DGA.

În cauză se fac cercetări și față de două persoane, D.V.S. și A.L., care au primit sume de bani cuprinse între 50 și 70 de euro de la un număr de aproximativ 40 de persoane pentru a le permite stabilirea reședinței la domiciliile lor. În urma cercetărilor, s-a constatat că, fără știrea acestora, T.G. împreună cu B.A. au facilitat acordarea vizelor de reședință, la adresele celor doi, altor peste 200 cetățeni din Republica Moldova.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale astfel obținute, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză.

La perchezițiile în cauză se beneficiază de sprijinul lucrătorilor I.G.J.R.—I.J.J. Galați.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău