România | 25 de imigranți sirieni și trei călăuze bulgare, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

  • 19 August 2017 20:08
România | 25 de imigranți sirieni și trei călăuze bulgare, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au depistat 25 cetățeni sirieni - 21 adulți și patru copii - care au încercat să intre ilegal în țară din Bulgaria.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, transmis sâmbătă AGERPRES, migranții au beneficiat de sprijinul a trei călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până la București.

O patrulă a poliției de frontieră a observat, vineri, în jurul orei 14,00, două autoturisme de teren care au trecut ilegal peste frontiera de stat din Bulgaria în România.

"Imediat, a fost declanșată o acțiune operativă, polițiștii de frontieră cadrul Sectorului PF Negru Vodă și Sectorului PF Băneasa, sprijiniți de cei de la sediul Gărzii de Coastă, monitorizând traseul autoturismelor. Cele două mașini, înmatriculate în Bulgaria, au fost identificate și blocate în pădurea din apropierea localității de frontieră Dumbrăveni, din județul Constanța, ocazie cu care șoferii și pasagerii acestora au încercat să fugă, ascunzându-se în pădure. La fața locului au fost descoperite și reținute 25 de persoane, cetățeni sirieni (21 de adulți și patru copii, cu vârste cuprinse între 7 și 50 de ani)", precizează sursa citată.

Migranții au declarat că intenționau să ajungă în Germania și că au trecut ilegal frontiera din Bulgaria peste frontiera verde cu ajutorul celor două autoturisme conduse de cei doi cetățeni bulgari, care urmau să-i transporte până la București. 

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Totodată, polițiștii de frontieră au identificat și reținut, în jurul orei 18,00, în apropierea localității Dumbrăveni, pe șoferii autoturismelor de teren, în vârstă de 36 și 41 de ani, dar și un alt cetățean bulgar, aflat la volanul unui autoturism Mercedes, ce avea rolul de antemergător.

Polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii sirieni, respectiv trafic de migranți pentru cei trei cetățeni bulgari. Autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, călăuzele bulgare au fost reținute, iar cetățenii sirieni au fost predați autorităților bulgare conform protocolului româno-bulgar.

Acțiunea de combatere a migrației ilegale în zona de responsabilitate a Sectorului PF Negru Vodă, desfășurată de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, a fost sprijinită de lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanta, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, ai Inspectoratului General pentru Imigrări și din cadrul Serviciului Român de Informații.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău