Români din Ucraina și Croația se vor afla în “Tabăra de cultură și civilizație românească”

  • 24 Iulie 2014 20:22
Români din Ucraina și Croația se vor afla în “Tabăra de cultură și civilizație românească”

Tineri etnici români din Ucraina (Transcarpatia și Cernăuți) și Croația (comunitatea de români băieși) se vor afla în perioada 26 iulie  - 01 august 2014 în “Tabăra de cultură și civilizație românească”, inițiată de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru  românii de pretutindeni și derulată în parteneriat cu…

Tineri etnici români din Ucraina (Transcarpatia și Cernăuți) și Croația (comunitatea de români băieși) se vor afla în perioada 26 iulie  - 01 august 2014 în “Tabăra de cultură și civilizație românească”, inițiată de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru  românii de pretutindeni și derulată în parteneriat cu Universitatea  
Dunărea de Jos din Galați, Ambasada României în Republica Croată, Consulatul General al României de la Cernăuți și Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți.
 
Scopul proiectului, care aduce laolaltă 27 de tineri din cele două țări, însoțiți de profesorii îndrumători, este acela de a crea și de a menține legătura între etnicii români, dar și dintre aceștia și românii aflați pe teritoriul țării natale, prin întregirea și aprofundarea perspectivei acestora asupra spațiului românesc.
 
Organizată la centrul IEH de la Crevedia și la sediul Institutului din București, tabăra se concretizează prin cursuri de cultură și civilizație românească susținute de prof. univ. dr. Nicolae Ilinca, dr. Virgil Nițulescu, director general al Muzeului Național al Țăranului Român, prof. Lidia Mîrșanu, conf. univ. dr. Silviu Gabriel  
Barbu, inspector general Corpul de Control și Evaluare Diplomatică în cadrul MAE, conf.univ.dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”,  Ionela Prodan,  reprezentant  
special pentru romanii de pretutindeni și conf. univ. dr. Dan Petre, director general al Institutului Diplomatic Român. Programul taberei include și vizite la unele dintre cele mai importante obiective  
turistice din Capitală: Muzeul Colecțiilor de Artă (Muzeul Național de Artă al României), Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Memorial Tudor Arghezi „Mărțișor” (Muzeul  
Literaturii Române) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
 
De asemenea, participanții se vor întâlni cu oficialități din cadrul Parlamentului României (Senat) și ale Ministerului Afacerilor Externe.
 
Centrul IEH de la Crevedia a găzduit în luna iunie a acestui an “Tabăra de istorie și civilizație românească” pentru etnicii români din Republica Moldova, studenți ai Facultății de Istorie și Filosofie  
- Universitatea de Stat din Moldova, urmând ca în scurtă vreme să-și deschidă porțile, în cadrul unei tabere tematice, pentru studenți români stabiliți în Spania.
 
“Tabăra de cultură și civilizație românească”, organizată de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”, are menirea de a contura un cadru mai larg al valorificării tradițiilor și cunoștințelor generale despre patrimoniul cultural românesc, precum și conservarea și promovarea identității culturale, etnice și lingvistice în rândul tinerilor etnici români din Ucraina și Croația.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău