Româncele Simona Halep, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, printre jucătoarele amendate la US Open
-
01 Septembrie 2019 14:10
Simona Halep, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au fost amendate la US Open 2019, anunță jurnalistul New York Times, Ben Rothenberg. Trei dintre cele 10 amenzi dictate pe baza meciurilor disputate până vineri, 30 august, în competiția feminină de la US Open, au fost direcționate împotriva româncelor.
Simona Halep va pierde 3.000 de dolari din premiul de 100.000 dolari pentru prezența în turul secund. Eleva lui Daniel Dobre a fost amendată ca urmare a avertismentului primit în partida din turul doi, cu Taylor Townsend, când a dat cu racheta de pământ de furie.
Soranei Cîrstea îi vor fi reținuți 2.500 de dolari din valoarea premiului pentru prezența în turul trei, de 163.000 dolari, pentru că a primit indicații interzise de la antrenorul său în partida din turul secund cu Aliona Bolșova. Cîrstea a scăpat însă de o amendă mai drastică pentru proteste la adresa deciziei arbitrului. În același meci cu Bolșova, Soranei i-a căzut cozorocul în timpul punctului, iar românca nu a fost de acord cu decizia oficialului din scaun de a-i acorda punctul adversarei. Cîrstea a cerut rejucarea punctului și a așteptat minute bune intervenția supervizorului, însă decizia nu a fost întoarsă. Deconcentrată, Cîrstea a pierdut și următorul punct, iar setul a intrat în contul adversarei. Totuși, Cîrstea nu a folosit cuvinte denigratoare sau jignitoare la adresa arbitrului, astfel încât a scăpat fără amendă la acest incident.
Ana Bogdan a fost și ea amendată cu 1.000 euro pentru o abatere similară cu cea a Simonei Halep, dar petrecută în turul întâi al calificărilor pentru tabloul principal. Ana Bogdan a acces apoi pe tabloul principal, fiind învinsă în turul doi de Petra Martic, cea care a mers mai departe și o va înfrunta în optimi pe Serena Williams.
Amenda record pentru această ediție a US Open-ului, cel puțin până în ziua de vineri, îi aparține ibericei Carla Suarez Navarro, care va rămâne doar cu 18.000 dolari din premiul cuvenit pentru prezența pe tabloul principal de la Flushing Meadows, după ce americanii au considerat că ea nu s-a prezentat la nivelul necesar și nu s-ar fi străduit suficient, spaniola retrăgându-se în primul tur din cauza unei accidentări la spate, după un singur set disputat și pierdut 2-6 la Timea Babos.
Anul trecut, tenisul a stabilit o nouă regulă pentru a combate participarea jucătoarelor și jucătorilor accidentați în Grand Slam-uri. S-a luat hotărârea ca un jucător eligibil pentru prezența pe tabloul principal care se retrage înaintea turneului din motive medicale poate încasa jumătate din valoarea premiului în bani - astfel încât jucătorii de eșalon secund să nu mai fie tentați să intre pe teren doar pentru a face figurație și a încasa un cec important, care să le asigure mare parte din bugetul pe un an.
În același timp, jucătorii care intră pe teren cu accidentări mai vechi doar pentru abandona duelul fără luptă sau mimând lupta sunt pedepsiți începând de anul trecut pentru a proteja interesele celor apți de joc, dar și al spectatorilor plătitori de bilete.
De aceea, Carla Suarez Navarro va plăti o amendă de 40.000 de dolari după prestația de la US Open 2019, notează MEDIAFAX.