Robotul-laborator Philae s-a 'trezit' și a contactat Pământul

  • 14 Iunie 2015 17:55
Robotul-laborator Philae s-a 'trezit' și a contactat Pământul

Robotul Philae, aflat în 'adormire' pe cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko de șapte luni, s-a 'trezit' în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat Jean-Yves Le Gall, președintele CNES, Agenția Spațială Franceză, citat de AFP.

'Am reușit să recuperăm semnale din partea sa timp de două minute, dar și 40 de secunde de date', a declarat el pentru AFP, confirmând o informație difuzată de RTL.

'Hello Pământ! Mă auzi?', a transmit pe Twitter robotul, prin intermediul Agenției Spațiale Europene (ESA).

'Trezirea' lui Philae, un robot-laborator echipat cu mai multe instrumente, a avut loc sâmbătă la 22:28, ora Europei (20:28 GMT), a indicat ESA.

Robotul Philae, care a călătorit circa zece ani la bordul sondei spațiale Rosetta, a asolizat în 12 noiembrie pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko, aflată la peste 510 milioane de kilometri de Terra, acțiunea constituind o premieră. După două salturi, robotul a ajuns între două faleze, într-un loc slab luminat. Astfel bateriile sale solare nu s-au putut încărca, iar Philae s-a aflat în repaus din 15 noiembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău