Robert Redford a salvat un cal în tipul unor filmări în Noua Zeelandă

  • 12 August 2016 09:51
Robert Redford a salvat un cal în tipul unor filmări în Noua Zeelandă

Robert Redford nu a ezitat să lase filmările la cel mai recent film al său pentru a veni în ajutorul unui cal aflat în dificultate în Noua Zeelandă, transmite Agerpres.

"Calul era evident maltratat și era legat de o barieră de lemn de la marginea autostrăzii", a declarat joi pentru AFP actrița americană Bryce Dallas Howard, care figurează alături de Redford pe afișul filmului "Pete's Dragon", ce va fi lansat vineri în Statele Unite.

Echipa de filmare a văzut animalul de mai multe ori când s-a instalat în pădurea Redwood, iar calul părea într-o stare tot mai jalnică, a adăugat actrița în cadrul unui turneu de promovare. "Noi veneam și plecam, iar calul era slab și părea maltratat, abandonat, nu avea nici apă, nici fân", a afirmat ea. Mai întâi Robert Redford a trimis pe cineva să se intereseze în vecini de situația calului. Potrivit acestora, calul era al nimănui. Actorul a decis atunci să îl ajute și a luat legătura cu un adăpost, a adăugat actrița.

Actorul de 79 de ani cu filmografie impresionantă a trecut și el prin momente dificile în timpul turnării filmului în care joacă rolul dlui Meacham, un bătrân sculptor în lemn. Într-o dimineață, elicopterul l-a lăsat într-un alt loc decât cel care trebuia, iar Redford s-a rătăcit în pădure. "Nu știu cum s-a întâmplat. Nu era nimeni în jur", a spus regizorul peliculei, David Lowery, într-un interviu acordat AFP. "Și-au dat seama (actorul și asistentul său — n.r.) că nu se află la locul potrivit și au decis să meargă prin pădure" până au dat peste o mașină care trecea pe acolo.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Mon
3
Tue
6
Wed
3
Thu
2
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău