Rio 2016: Aaron Cook, eliminat din prima luptă
-
19 August 2016 17:38
Aaron Cook a cedat fără drept de apel în prima luptă din cadrul concursului de taekwondo.
Evoluând în categoria 80 kg, britanicul naturalizat a fost învins la puncte prin superioritate, scor 14-2, de Liu Wei-Ting din Taipei. El va mai putea reintra în calificări dacă sportivul din Taipei se va califica în finală.
Amintim că potrivit pronosticurilor revistei Sports Illustrated, Aaron Cook era cotat cu șanse de medalie la Rio.
Tot astăzi, Evgheni Nedealco a evoluat în calificări la lupte libere, categoria 74 kg, fiind învins de kazahul Galymzhan Usserbayev.
În sesiunea de seară, mai exact după miezul nopții de la ora 3, în Republica Moldova, Serghei Marghiev va evolua în finală la aruncarea ciocanului.