RIDICAȚII: MĂRTURII DIN SIBERIA/ Petrea Moscalu din Mihăileni, Râșcani: Îi suiau în avioane de acelea, cucuruznice și îi duceau în pădurile din Rusia, unde îi aruncau jos...

  • 17 Ianuarie 2021 12:00
0%
00:00:00
00:00:00

Moș Petrea Moscalu, din Mihăileni, Râșcani a pășit în cel de-al 10 deceniu al vieții sale, având peste 90 de ani. A rămas de mic fără mamă. Deși chipul său este tot timpul luminat de o căldură interioară, câte o lacrimă stingheră îi brăzdează fața când își amintește de perioada stalinistă. Evenimentele istorice au trecut prin fața ochilor săi, a unui copil, care la cei 10 ani era nevoit să se maturizeze prea devreme.

Pe timpul când se măturau podurile a fost trimis să care grânele cu căruța în colhozul din satul vecin,  în timp ce consătenii lui mureau de foame. Pe timpul deportărilor îi ducea de mâncare tatălui său, care se ascundea printr-o livadă, de teama de a nu fi luat. Anume el i-a dus vestea vecinului, care era împreună cu tatăl său, că bolșevicii i-au luat pe toți ai lui și i-au încărcat în camionul negru...

Cunoaște și o taină, mărturisită de consăteni de-ai lui doar pe patul de moarte – în 1940 oamenii ce nu se conformau regimului erau duși în raion, iar de acolo transportați în regiunile îndepărtate ale Rusiei și aruncați din avion:

Cei care spuneau că nu dau, seara de-acum îi arestau. Și îi duceau la primărie. De la primărie la Râșcani. De la Râșcani, la Bălți. Pe mulți așa i-au dus. Îi suiau în avioane de acelea, cucuruznice, și îi duceau prin pădurile celea în Rusia. Și îi zvârleau din avioane jos. Îi izbeau, în pădure, așa. Care pe pom, care cădea jos. Care o murit... Dintre aceia au scăpat... De acum mai târziu, după moartea lui Stalin s-au întors. Îs morți de-acum aceia... Da, de la noi din sat au fost Zasian Șonțu, s-apoi era a lui Catrinuță unul... Cei care se ocupau cu politica oleacă... Ion Pântea... Și doar pe urmă au spus, când să decedeze, că dacă îl luau, apoi gata! Numai să fi aflat aiștia, agenți secreți. După ce a murit Stalin, le-au dat drumul și care au mai rămas în viață, au venit acasă. Doamne ferește, i-au izghit din avion!..”, povestește moșul.

Moș Petrea își mai amintește cum a scăpat de FZO – tot un fel de exterminare a basarabenilor în minele și pe șantierele din Rusia, de unde nu se mai întorceau tinerii trimiși. De la consătenii săi a mai auzit și cum erau tratați compatrioții noștri pe linia întâi a frontului, după cum povestește Petrea Moscalu din Mihăileni Râșcani. 

RIDICAȚII: MĂRTURII DIN SIBERIA/ Petrea Moscalu din Mihăileni, Râșcani: Îi suiau în avioane de acelea, cucuruznice și îi duceau în pădurile din Rusia, unde îi aruncau jos...

RIDICAȚII: MĂRTURII DIN SIBERIA/ Petrea Moscalu din Mihăileni, Râșcani: Îi suiau în avioane de acelea, cucuruznice și îi duceau în pădurile din Rusia, unde îi aruncau jos...

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:2,57 m/s
Thu
0
Fri
0
Sat
4
Sun
5
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău