Rezultatele alegerilor locale 2023: comentariile liderilor principalelor partide
-
06 Noiembrie 2023 18:18
Liderii partidelor care au obținut cele mai bune rezultate în alegerile locale generale de ieri au făcut declarații după primul tur de scrutin. Liderul PAS, Igor Grosu, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că formațiunea rămâne o echipă puternică la nivel local, care a avut sprijinul oamenilor pentru calea europeană, informează Radio Chișinău.
La rândul său, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, s-a arătat satisfăcut de rezultatele obținute în condiții dificile de presiuni și dosare penale.
În urma scrutinului de duminică, PAS a arătat că rămâne o echipă puternică la nivel local, obținând 244 de primării din primul tur, iar 153 de candidați vor merge în turul doi, a declarat liderul formațiunii Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă. El a mulțumit cetățenilor pentru sprijin, subliniind că Partidul Acțiune și Solidaritate își va respecta angajamentele asumate în campanie.
„Partidul Acțiune și Solidaritate a muncit într-o campanie dificilă, cu un amestec fără precedent din partea unei țări străine în treburile noastre interne, cu bani murdari și cu propagandă care a semănat neîncredere în societate”, a declarat președintele PAS.
La rândul său, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, a calificat rezultatele alegerilor locale generale de duminică drept o înfrângere a partidului de la guvernare, în condițiile în care PAS, având toate pârghiile în stat, nu a reușit să convingă cetățenii sa-i voteze candidații.
„Noi, socialiștii, în aceste condiții destul de dificile de presiuni și dosare penale, am reușit să obținem rezultate foarte bune, în opinia noastră. În primul tur al alegerilor, au fost aleși peste 100 de primari socialiști, inclusiv în 6 centre raionale, mai avem încă 80 de candidați în turul doi”, a menționat fostul președinte.
Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor locale generale din 5 noiembrie Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Socialiștilor și Partidul Social Democrat European se află în topul clasamentului partidelor care au obținut cele mai multe mandate de consilieri raionali și municipali.