Rezoluție votată în Parlamentul European: Liderii militari, politici și cei care au comis efectiv crime de război în Ucraina trebuie judecați și pedepsiți de o curte internațională
-
19 Ianuarie 2023 13:46
Parlamentul European a votat azi înființarea unui tribunal pentru crimele de război ale rușilor în Ucraina. Cu 472 de voturi pentru, doar 19 împotrivă și 33 de abțineri, europarlamentarii au decis azi într-o rezoluție că liderii militari, politici și cei care au comis efectiv crime de război în Ucraina trebuie judecați și pedepsiți de o curte internațională, anunță europarlamentarul Vlad Gheorghe, într-un comunicat.
Potrivit acestuia, rezoluția votată la Strasbourg îndeamnă statele membre UE să sprijine înființarea unui astfel de tribunal și subliniază rolul important al acestuia pentru înfăptuirea justiției pentru poporul ucrainean, facilitarea cererii de despăgubiri și a procesului oricărei reconcilieri viitoare, precum și în descurajarea altor actori internaționali de a imita agresiunea ilegală a Rusiei, scrie G4Media.
Unul dintre inițiatorii rezoluției, Vlad Gheorghe, europarlamentarul USR subliniază că rezoluția cere atât pedepsirea celor care au comis crime de război, crime împotriva umanității, genocid sau fapte asociate acestuia, cât și a liderilor militari și demnitarilor.
Vlad Gheorghe este cel care a creat din prima zi de război cel mai mare grup de sprijin pentru refugiații ucraineni ajunși în România, Uniți pentru Ucraina.
România a ratificat recent, în ianuarie 2022 amendamentele la articolul 8 al Statutului Curții Penale Internaționale, prin care se extinde definiția „crimei de război” atât în cazul conflictelor armate internaționale, cât și în cazul conflictelor armate cu caracter intern și este incriminată folosirea mai multor tipuri de arme în conflictele armate care nu au caracter internațional (Legea nr. 3/2022 privind acceptarea amendamentelor adoptate la Kampala la 10 iunie 2010, la New York la 14 decembrie 2017 și la Haga la 6 decembrie 2019 la articolul 8 al Statutului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998).