Rezoluție pentru crearea Tribunalului Special pentru crima de agresiune comisă de Rusia împotriva Ucrainei, adoptată la Chișinău

  • 15 Mai 11:05
Rezoluție pentru crearea Tribunalului Special pentru crima de agresiune comisă de Rusia împotriva Ucrainei, adoptată la Chișinău

La cea de-a 135-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată la Chișinău, a fost adoptată rezoluția de instituire a Acordului pentru crearea Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei, instituție menită să investigheze și să judece crimele de agresiune comise de Rusia în contextul invaziei la scară largă. Rezoluția i-a fost înmânată ministrului de Externe ucrainean Andrii Sybiha de către Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, și vicepremierul Mihai Popșoi, în calitatea sa de Președinte al Comitetului de Miniștri, transmite Radio Chișinău.

Vicepremierul și ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac direct asupra valorilor europene și a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este și o garanție de securitate pentru statele mici aflate în proximitatea conflictului. Oficialul a precizat că Tribunalul special este unul dintre elementele-cheie ale mecanismului internațional de responsabilizare pentru agresiunea rusă.

Nu este doar un război împotriva poporului ucrainean, a unei națiuni, ci și un atac direct asupra a ceea ce reprezintă Europa – și anume standardele și valorile noastre. Pentru state mici precum al nostru, aderarea la UE nu reprezintă doar un proiect de dezvoltare și un model de prosperitate, ci și o garanție de securitate. Comitetul își continuă cu hotărâre activitatea privind crearea unei arhitecturi cuprinzătoare de responsabilizare pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Unul dintre elementele-cheie ale acestei arhitecturi este un Tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei”, spune Mihai Popșoi.

Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a declarat că Tribunalul Special, Registrul daunelor și mecanismul de despăgubiri pentru Ucraina sunt elemente esențiale ale procesului de responsabilizare pentru agresiunea rusă și a subliniat că tragerea la răspundere pentru crimele de război trebuie să rămână o prioritate internațională.

 „O convenție-cadru este instrumentul juridic potrivit și trebuie să devină o piatră de temelie a spațiului nostru juridic comun. Ucraina reprezintă testul suprem al capacității acestui spațiu juridic comun. Cei trei piloni ai mecanismului de responsabilizare sunt Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Registrul Daunelor și Comisia Internațională pentru Cereri de Despăgubire, precum și Tribunalul Special pentru Crima de Agresiune. Responsabilizarea este deschisă întregii lumi, deoarece dreptul internațional se aplică tuturor, fără excepții și fără standarde duble. Ucraina rămâne prioritatea numărul unu a Consiliului Europei. Construim un mecanism de responsabilizare acolo unde acesta nu a existat anterior și plasăm reziliența democratică în centrul procesului de redresare și reconstrucție. Acesta este un angajament pe termen lung”, spune  Alain Berset.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a calificat decizia privind tribunalul special drept „istorică” și a afirmat că aceasta va permite tragerea la răspundere pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. El a declarat că justiția trebuie să fie parte esențială a unei păci durabile și că noua structură va contribui la restabilirea ordinii de drept în Europa.

 „Acest tribunal special de la Haga va restaura justiția din ruinele războiului. Fundamentul moral al Europei și al lumii va fi restabilit doar atunci când crima de agresiune împotriva Ucrainei va fi pedepsită. Nu este o chestiune a trecutului. Este o chestiune a viitorului. O chestiune de restaurare a unui spațiu comun al adevărului, justiției și încrederii. Este și despre demnitate. Putin a vrut întotdeauna să rămână în istorie, iar acest tribunal îl va ajuta să realizeze acest lucru. Justiția este un element esențial al unei păci cuprinzătoare și durabile”, spune Andrii Sybiha.

Documentul a fost votat de 36 de state, printre care Rep. Moldova și majoritatea țărilor europene, dar și de Australia și Costa Rica.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
20,95
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:0,98 m/s
Tue
23
Wed
22
Thu
18
Fri
19
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău