Rezerviștii Forțelor Armate sunt chemați la un nou exercițiu
-
01 Iulie 2024 15:08
Armata Națională desfășoară în perioada 1-5 iulie un exercițiu cu rezerviștii Forțelor Armate.
Potrivit Ministerului Apărării, timp de cinci zile, rezerviștii vor fi instruiți în cadrul ședințelor teoretice și practice la diferite locuri de instrucție: trageri de luptă, acordarea primului ajutor medical, antrenamente radio și altele.
Conform sursei citate, scopul exercițiului este verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.
Ministerul Apărării precizează că instruirea are loc în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024.