Revoluția grecească din 2016

  • 30 Iunie 2015 10:57
 Revoluția grecească din 2016

După cinci luni de negocieri nefructuoase între Grecia și creditori, primul-ministru grec a atacat instituțiile pentru prezentarea de propuneri care ar distruge Grecia și i-ar umili poporul.

Așadar, el a propus un referendum care să aibă loc duminică cu privire la susținerea sau nu de către poporul grec a propunerilor Uniunii Europene. Parlamentul grec a aprobat propunerea și referendumul se va desfășura acum.

Propunerile Uniunii Europene au fost respinse pentru că ar avea efecte devastatoare asupra țării. Ele anticipau reducerea salariilor și a pensiilor, creșterea prețurilor la bunurile alimentare și alte măsuri care afectau clasa de mijloc și clasa de jos.

Uniunea Europeană nu s-a așteptat niciodată ca primul-ministru grec Alexis Tsipras să îndrăznească să convoace un referendum. Acum se vor face încercări de către Uniunea Europeană și de către alte cercuri pentru a împiedica realizarea referendumului, ca în 2010. Christine Lagarde, de la FMI, a declarat deja că referendumul nu va fi considerat valabil pentru că propunerile expiră poimâine. Eurogrupul a respins și el o solicitare a Greciei de extindere a actualului său program de ajutor până la referendum. Prin urmare, începând de marți finanțarea Greciei de către instituții va înceta, iar Grecia va fi obligată să-și plătească datoria către FMI. În cursul săptămânii se vor face noi încercări de creare de panică, pentru a împiedica oamenii să acceadă la conturile lor bancare și pentru a stimula instabilitatea internă. Uniunea Europeană este bună în această privință. Am văzut acest lucru la Kiev în decembrie 2013. Dar există panică în Uniunea Europeană, unde se răspândește temerea de colaps a zonei euro.

Dacă rezultatul referendumului va fi victoria "nu"-ului, atunci Guvernul va informa instituțiile cu privire la voința poporului grec. Nu trebuie exclusă denunțarea de către guvern a acordului de împrumut din 2010, pe baza articolelor 48-52 din Convenția de la Viena asupra Dreptului Tratatelor, care anticipează condițiile în care un tratat internațional este nul. Ea acoperă și cazul grecesc. Denunțarea, în scris, va fi trimisă secretarului general al Națiunilor Unite, întrucât la ONU este depusă Convenția de la Viena, iar Grecia își va înceta plățile către creditori, deoarece acordul va fi nul. Banii care vor ramâne îi vor ajuta pe greci pe calea lor spre relansare. Pasul următor va fi ieșirea treptată șo ordonată a Greciei din zona euro, care va dura între șase luni și un an. Această poziție este susținută și de Frontul Unității Populare (EPAM), al cărui membru sunt și care va participa activ la campania în favoarea "nu"-ului.

Dacă rezultatul referendumului va fi victoria "da"-ului, atunci drumul Greciei spre a deveni o colonie va fi o realitate.

Suntem martorii unui moment incredibil: Uniunea Europeană își distruge statele membre. De-a lungul ultimilor cinci ani, statele membre ale zonei euro, Uniunea Europeană ca instituție, FMI, care este doar o agenție specializată a Națiunilor Unite, și guvernele anterioare din Grecia au încălcat tratatele internaționale existente în privința drepturilor omului; Tratatul de la Lisabona, Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice, Carta Națiunilor Unite, etc.; devenind, de asemenea, răspunzătoare penal pentru aceste încălcări. Aceasta nu este Uniunea noastră Europeană, nu este Uniunea Europeană a Greciei, a Portugaliei sau a Spaniei. Este o absurditate.

Personal, eu sper ca revoluția grecească să se răspândească și să se extindă în Portugalia, în Spania și în alte țări din Uniunea Europeană. Spre binele popoarelor din Europa și al omenirii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:5,66 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Sun
17
Arhivă Radio Chișinău