Revista presei internaționale | Executivul UE "pedepsește" Polonia

  • 21 Decembrie 2017 11:35
Revista presei internaționale | Executivul UE

UE declanșează o procedură inedită care ar putea priva Polonia de drepturile sale de vot, informează ziarul belgian LE SOIR. Executivul european "a concluzionat că există un risc limpede de violare gravă a statului de drept în Polonia", arată Comisia Europrană într-un comunicat, precizând că în consecință a declanșat articolul 7 al tratatului UE, niciodată utilizat până acum.

"Cu inima grea am activat articolul 7", a declarat presei vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans. "Dar faptele nu ne dau posibilitatea să alegem, nu avem altă opțiune", a adăugat el.

Potrivit unui comunicat oficial dat publicității la scurt timp după anunțarea activării articolului 7 din tratatul UE, Polonia "primește cu regret" decizia "politică și nu juridică" a Comisiei Europene de a declanșa o procedură inedită care poate atrage sancțiuni dure împotriva sa din cauza reformelor sale judiciare controversate. Această decizie "afectează inutil relațiile noastre, ceea ce riscă să facă dificilă edificarea înțelegerii și încrederii reciproce dintre Varșovia și Bruxelles", afirmă comunicatul Ministerului polonez al Afacerilor Externe citat de ziarul LE SOIR.

Agenția PAP informează că executivul european cere acum Consiliului European și Parlamentului European să analizeze situația din Polonia și să decidă dacă există un risc evident pentru domina legii, după cum a declarat Frans Timmermens.

Comisia are în vedere și noi mijloace de presiune - circulă ideea condiționării accesului la fondurile structurale europene de respectarea valorilor și deciziilor UE, scrie LE MONDE.

Și italianul Corriere della Sera titrează: Executivul UE "pedepsește" Polonia.

Decizia Comisiei Europene trezește ecouri și în presa rusă, unde ziarul Izvestia scrie și el că "Pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană introduce sancțiuni împotriva unei țări membre, Polonia". Comisia Europeană a decis să activeze articolul 7 în legătură cu faptul că Varșovia deviază de la normele democratice și de la statul de drept, după cum a declarat prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans.

"Banca Angliei pregătește un plan post-Brexit pentru băncile din UE" titrează ziarul francez LA TRIBUNE. Banca Angliei va autoriza băncile europene să-și continue activitatea în Regatul Unit normal după Brexit, fără să fie nevoite să treacă prin procedura costisitoare de înființare de filiale, scrie ziarul, citând postul de radio BBC. Banca urmează să dea publicității un raport privind viitoarele sale relații cu băncile străine. Prin această măsură, Marea Britanie speră să liniștească băncile din UE spunându-le că își pot continua afacerile ca de obicei, după cum a declarat pentru BBC ministrul sectorului digital, Matt Hancoc și să dea un semnal Comisiei Europene, care urmează să prezinte un proiect de înăsprire a condițiilor de activitate în UE pentru băncile de investiții din țări nemembre.

"Băncile europene 'vor putea opera normal în Regatul Unit după Brexit' în ciuda avertismentelor UE privind serviciile financiare", titrează ziarul britanic THE TELEGRAPH, deși, scrie ziarul, Bruxellesul este decis să impună reguli dure băncilor britanice în perioada de tranziție de după Brexit. Viitorul servicilor financiare a devenit în ultimele zile un teren cheie de luptă legat de Brexit, apreciază ziarul, citându-l pe Michel Barnier, negociatorul șef al UE, spunând că dacă Regatul Unit părăsește piața unică europeană, serviciile financiare cruciale ale Marii Britanii își vor pierde dreptul de a face liber operațiuni în Europa.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, se afla in vizita la Moscova, unde s-a intalnit cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, informeaza agentuia TASS. Cei doi au avut convorbiri despre situația actuală din Balcani. "Rusia este interesată de stabilizarea situației din regiune, pentru dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu toate țările din Balcani", a declarat Vladimir Putin și a adăugat că Rusia este pregătită să continue să ofere asistență Serbiei în asigurarea suveranității și integrității teritoriale.

Potrivit agentiei BETA, președintele rus a declarat că Moscova va sprijini orice soluție reciproc acceptabilă pentru Belgrad și Pristina privind Kosovo. "În ceea ce privește Kosovo, presupunem că situația trebuie rezolvată prin mijloace politice, prin dialog și în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate", a adăugat Putin.

Reforma fiscală a președintelui Donald Trump este comentată de presa internațională. Potrivit ziarului belgian LE SOIR, reforma fiscală americană a depășit etapa decisivă din Senat, deschizând calea spre o victorie politică majoră a președintelui Donald Trump. Senatul, unde republicanii au majoritate, a adoptat textul reformei fiscalității și scăderii impozitelor, cu 51 de voturi la 48. Toți republicanii prezenți au votat 'da', în vreme ce opoziția democrată s-a opus în unanimitate. Democrații prezintă legea ca pe un cadou făcut americanilor celor mai bogați și companiilor. “Amintiți-vă această zi”, a lansat Nancy Pelosi, șefa democraților din Camera Reprezentanților. Legea este, spune ea, pur și simplu “un furt de la clasa de mijloc”.

Un alt subiect se regăsește în toată presa europeană: decizia Curții de Justiție a UE privind Uber. Serviciul de rezervare de mașini cu șofer Uber ține de “domeniul transporturilor” și, în consecință, statele membre ale Uniunii Europene îl pot reglementa ca atare, a decis miercuri Curtea de Justiție a UE, scrie LA LIBRE BELGIQUE. Același lucru este relatat de ziarele franceze LE FIGARO, LE MONDE, LA TRIBUNE, elvețianul LE TEMPS ca și britanicul THE TELEGRAPH. Știrea este preluată și de presa italiană. Curtea Europeană de Justiție transferă statelor decizia privind Uber: “Numai statul decide cum să reglementeze” – titreaza zirul italian LA STAMPA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău