Reuters: Țările G7 vor anunța la finele lunii un embargou privind importurile de diamante rusești

  • 25 Octombrie 2023 19:41
Reuters: Țările G7 vor anunța la finele lunii un embargou privind importurile de diamante rusești

Un comunicat din partea grupului statelor puternic industrializate (G7), în care va fi anunțată o interdicție referitoare la importurile de diamante rusești, este așteptat pentru sfârșitul lunii octombrie, urmat imediat de o propunere pentru un nou pachet de sancțiuni al UE, cel de al 12-lea, vizând Rusia, au declarat pentru Reuters surse diplomatice, relatează Agerpres.

„Avem nevoie acum de aprobarea finală din partea G7 înainte de a traduce aceste elemente în texte legale la nivel european”, a precizat un diplomat european, scrie G4Media.

O a doua sursă a spus că un comunicat din partea G7 este așteptat să sosească în decurs de o săptămână. Cel de al 12-lea pachet de sancțiuni al UE este așteptat să se concentreze pe diamantele rusești.

Săptămâna trecută, grupul statelor puternic industrializate a avut o reuniune tehnică la care au fost discutate mai multe propuneri privind importurile de diamante rusești, propuneri avansate de India, organizații din industria diamantelor și de Belgia.

„Canada și statele membre G7 au discutat cu industria și reprezentanții guvernamentali cu privire la propunerile destinate să răspundă la problemele privind trasabilitatea și respectarea regulilor”, a declarat recent un purtător de cuvânt al Guvernului canadian.

La rândul său, Ministerul francez al Afacerilor Externe a informa că „se poartă discuții la nivel tehnic între statele G7 cu Belgia și împreună cu jucătorii din sectorul diamantelor”.

Rusia concurează cu Botswana pentru titlul de cea mai importantă sursă mondială de diamante. De la debutul invaziei rusești din Ucraina, mulți retaileri occidentali de bijuterii au ocolit diamantele rusești, în special după ce autoritățile americane au sancționat grupul rus Alrosa. 

Însă, aceste sancțiuni nu au oprit fluxul de diamante din Rusia, chiar dacă volumele de diamante rusești importate în UE au scăzut cu aproximativ 95% comparativ cu situația de dinainte de război. Un număr restrâns de cumpărători din India și Belgia continuă să cumpere volume mari la prețuri atractive și pot să își aleagă diamantele de care au nevoie, în timp ce alții stau deoparte. În plus, diamantele rusești sunt de asemenea relocate spre hub-uri din Emiratele Arabe Unite, Belarus și Armenia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău