Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Libia
-
10 Mai 2019 08:15
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite va discuta vineri dimineață cu ușile închise despre situația umanitară din Libia după ofensiva lansată fără succes, în urmă cu peste o lună, de mareșalul Khalifa Haftar pentru a prelua controlul asupra capitalei Tripoli, relatează AFP,preluat de Agerpres.
Reuniunea a fost solicitată de Marea Britanie, au precizat joi mai mulți diplomați. De la declanșarea ofensivei la 4 aprilie, ciocnirile armate și bombardamentele au făcut, potrivit estimărilor ONU, cel puțin 432 de morți și peste 55.000 de deplasați în Libia.
Joi, mareșalul Haftar, în cursul celei de-a doua vizite la Cairo în mai puțin de o lună, a primit sprijinul președintelui egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, pentru "eforturile sale în lupta împotriva terorismului și grupurilor și milițiilor extremiste cu scopul instaurării securității și stabilității în Libia", potrivit președinției egiptene.
În Consiliul de Securitate, occidentalii sunt divizați în legătură cu măsurile corespunzătoare pentru viitorul Libiei, o propunere britanică de rezoluție cerând încetarea focului fiind lipsită până în prezent de sprijinul Statelor Unite. Susținătoare a mareșalului Haftar, Rusia a exprimat la rândul său rețineri legate de propunerea britanică.
Joi, șeful diplomației britanice, Jeremy Hunt, a estimat că nu poate exista "o soluție militară" a conflictului. "Angajamentul pentru încetarea focului și revenirea la masa negocierilor politice sub egida ONU este singura modalitate de a merge înainte", a spus el după discuții la Londra cu șeful guvernului de uniune națională (GNA), Fayez al-Sarraj, care se opune în conflict mareșalului Haftar.
Sursa:Agerpres