Explicația este logică și cât se poate de simplă: cu cât sunt mai vechi unele rețete, cu atât ele sunt mai asemănătoare - pentru că vorbim de epoci în care condițiile creării lor au fost asemănătoare. În zorii istoriei, principalele ocupații ale oamenilor erau aceleași. La fel, principalele ingrediente și tehnicile de preparare. Toate de o simplitate care nu poate fi negată.

Așa se explică, de exemplu, de ce vom întâlni la ciobanii din curbura Carpaților, ca și la cei din Alpii elvețieni, două preparate milenare care, în esență, vorbesc despre culturi culinare apropiate, în ciuda miilor de kilometri ce le despart. Este vorba despre foile cu lapte ale Cojanilor, nume dat ciobanilor de pe Penteleu, și „soup de chalet” ale păstorilor din Pays d'en Haut din Elveția.

Ce au în comun cele două rețete? Principiul de prepare și ingredientele folosite. Ai nevoie de toate verdețurile comestibile care cresc pe lângă stână: spanac sălbatic, usturoiul ursului sau leurdă, păpădie, urzici, precum și cele cultivate în grădină: salată verde, ceapă verde, leuștean, pătrunjel. Se mai adaugă, la o adică, și ceapă uscată, morcov, păstârnac. E bun și un cartof. 

Se fierb toate în lapte, se pasează, se adaugă unt și, în clipa din urmă, se drege cu lapte bătut (covăsit) sau cu smântână.

Poate că unele lucruri diferă nițel. Elvețienii țin neapărat să fie șapte feluri de verdeață în mâncarea asta - cifră magică. Românii, cine știe, poate că vor fi avut și ei astfel de cutume, dar le-au pierdut.

Sursa: antenasatelor.ro