REȚETA zilei: Chiftele de năut ca la Simonopetra

  • 01 Iulie 2016 11:34
REȚETA zilei: Chiftele de năut ca la Simonopetra

Se spune că, odată, un călugăr era nemulțu­mit de sine, pentru că nu se putea stăpîni de la a mînca mult.

Ceruse sfatul duhovnicului său, iar acesta i-a spus că va rezolva problema dacă „va sta de vorbă cu sine însuși și dacă va ține seama de sfaturile ce singur și le va da“.

Călugă­rul urmă cuvîntul acestuia și vorbi către sine: „De cîtă mîn­care ai nevoie ca să te saturi? Haide, așază-te la masă și mănîncă pînă ai să te simți sătul“.

El avea dinainte două pîini mari, de cîte trei livre fiecare (o livră este aproximativ egală cu 250 g). Mîncă prima pîine și apoi jumătate din cea de a doua. „Cum te simți acum?“, se luă el la întrebări. „Sătul.“ „Ei bine, acum du-te și roagă-te, iar mîine vei mînca doar o pîine, un sfert din cea de-a doua pîine și jumătate din cel de al doilea sfert“.

După prînzul de a doua zi, se întrebă pe sine: „Azi cum te simți?“ „Parcă îmi e puțin foame.“ „E bine. Roa­gă-te, iar mîine ai să mănînci doar o pîine și un sfert.“ 

Și în fiecare zi își da singur canon de rugă­ciune, eliminînd cîte puțin din cantitatea de pîine de la masă. După un timp, ajunse să nu mai mă­nîn­ce decît un coltuc. „Cum te simți?“ – își puse el din nou aceeași întrebare. „Sătul. Căci inima mi-i plină“, își dădu răspuns.

Această pildă este una a cum­pătării, dar și a modului în care te poți educa pentru o alimentație sănătoasă. Vorbește în ace­lași timp despre felul în care hrana sufletului și a minții e așezată în echilibru cu hrana trupului.

Omenirea, aflată în căutarea răspunsurilor pentru o viață sănătoasă, și-a îndreptat atenția, în ultima vreme, către „dieta mănăstirească“ (s-a constatat că monahii athoniți sînt cei mai sănătoși oameni din lume, explicația acestui fapt fiind dată și de tipul de alimentație mediteranean, adaptat la tipicul mănăstiresc ortodox). 

Rețeta zilei de astăzi (zi sfântă) vine chiar din Muntele Athos, de la Mănăstirea Simonopetra (numele Sfântului Petru știm că a fost, pe vremea când era simplu pescar, Simon), dăruită și renovată de Mihai Viteazul. E o rețetă simplă, de post, căci această zi de 29 iunie este una de cinstire și de doliu, fiind cea în care sfântul a primit martiriul.

Ai trebuință de: 500 g năut boabe, 4 căței de usturoi, o ceapă mare, o legătură de pătrunjel verde, o linguriță de semințe de chimen, 150 g făină, două ouă, piper, ulei de măsline.

Pune la înmuiat boabele de năut timp de 12 ore, schimbînd apa de cel puțin trei ori. Fierbe apoi boabele de năut cu apă multă timp de două ore și jumătate (ori mai mult, dacă este ne­voie, pînă ce s-au înmuiat). Pune-le într-o strecurătoare, lasă-le la scurs, apoi pa­sează-le prin strecurătoare sau freacă-le în mojar (adunînd și aruncînd cojile de năut care se separă). Pentru a ușura această parte a preparării, poți folosi năut din conservă, pe care doar îl ­mi­xezi. Adaugă usturoiul zdrobit, ceapa tăiată foarte mărunt, pătrunjelul tăiat de asemenea mărunt, chimenul (e indicat să fie măcinat în mojar, în prealabil), făina și piperul. Se bat ouăle cu telul, apoi se încorporează, obținîndu-se un aluat care se dă la rece pentru 15-20 de minute. Se încălzește uleiul. Se modelea­ză din aluat chiftele de ­dimensiunea dorită, care se prăjesc pe ambele părți în uleiul încins.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0,51 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău