Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor „ENEMO” va monitoriza alegerile locale din R. Moldova din 5 noiembrie

  • 10 Octombrie 2023 11:43
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor „ENEMO” va monitoriza alegerile locale din R. Moldova din 5 noiembrie

Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor „ENEMO" va monitoriza alegerile locale din Rep. Moldova din 5 noiembrie. Misiunea Internațională a acreditat 4 membri ai Echipei de Bază și 4 Observatori pe Termen Lung, ca parte a Misiunii sale, transmite Radio Chișinău.

Scopul misiunii ENEMO este să îmbunătățească transparența procesului electoral și să evalueze integritatea și compatibilitatea acesteia cu obligațiile internaționale ale Rep. Moldova și cu standardele pentru alegeri democratice, precum și cu cadrul legislativ intern.

O declarație în acest sens a făcut, astăzi, 10 octombrie, Șeful Misiunii de Observare „ENEMO” în Rep. Moldova, Dritan Taulla, în cadrul unei conferințe de presă:

„Aspectele cheie pe care ENEMO le va monitoriza, evalua și asupra cărora va raporta sunt mediul politic și electoral general, respectul pentru dreptul de a candida la alegeri, conduita organelor electorale, libertatea de a face campanii electorale, echitatea de gen, procesul de vot și numărare într-un număr limitat de secții de votare. ENEMO este deschisă spre cooperare cu toate părțile interesate ale căror valori de bază se potrivesc cu cele ale rețelei, respectarea drepturilor omului și consolidarea proceselor democratice și a statului de drept. Pe lângă observarea directă, membrii misiunii se vor întâlni cu organele de management electoral, reprezentanți ai autorităților statului, partidelor politice și candidaților, societatea civilă, reprezentanți ai presei, precum și cu comunitatea internațională, pentru a obține o imagine cuprinzătoare despre procesul electoral”, a punctat  Dritan Taulla.

Constatările Misiunii vor fi prezentate printr-un raport intermediar emis cu o săptămână înainte de ziua alegerilor. Constatări și concluzii preliminare urmează să fie emise imediat după ziua alegerilor și după cel de-al doilea tur de scrutin. De asemenea, un raport final, completat cu recomandări pentru eventuale îmbunătățiri în domeniul alegerilor și politicilor aferente va fi emis și prezentat la aproximativ două luni după alegeri, a concluzionat Șeful Misiunii ENEMO.

Misiunea ENEMO pentru alegerile locale din 5 noiembrie este susținută financiar de Delegația Uniunii Europene la Chișinău, Țările de Jos și Fundația Soros Moldova.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:4,63 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
16
Fri
16
Arhivă Radio Chișinău