Republica Moldova și Turkmenistan vor colabora în domeniul comercial-economic
-
24 Iulie 2013 14:05
Republica Moldova și Turkmenistan vor crea o comisie interguvernamentală pentru cooperare în domeniul comercial-economic.
De asemenea, cele două state intenționează să-și intensifice cooperarea în mai multe domenii, iar miercuri, 24 iulie, la Chișinău, cu ocazia vizitei președintelui turcmen Gurbangulî Berdîmuhamedov au fost semnate câteva acorduri.
Președintele Turkmenistanului vizitează în premieră Republica Moldova, fiind însoțit de mai mulți membri ai guvernului de la Așhabad. El a avut întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Moldova. De asemenea, a avut loc și o discuție dintre delegațiile oficiale ale celor două state.
Președinții Republicii Moldova și Turkmenistanului au convenit ca în perioada imediat următoare va fi acordată prioritate creșterii schimburilor comerciale dintre cele două state, inclusiv în domeniul energetic, a declarat președintele Nicolae Timofti.
Aceasta este o zi istorică pentru ambele state, deoarece este prima vizită a președintelui Turkmenistanului în Republica Moldova, a declarat Gurbangulî Berdîmuhamedov. El, de asemenea, a menționat interesul țării sale de a spori relațiile cu Republica Moldova inclusiv în privința unui coridor de tranzit care ar conecta cele două state.
Astăzi, reprezentanții celor două state au semnat un acord de cooperare în domeniul culturii, un plan de consultări între Ministerele de Externe, o convenție pentru evitarea dublei impuneri și a evaziunii fiscale, și altele.