Republica Moldova și Albania vor intensifica cooperarea bilaterală

  • 17 Noiembrie 2023 16:49
Republica Moldova și Albania vor intensifica cooperarea bilaterală

Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit pe ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, relatează serviciul de presă al instituției, citat de Radio Chișinău.

Oficialii au salutat semnarea Acordului cu privire la cooperarea polițienească dintre statele noastre, fiind exprimată disponibilitatea de a avansa în promovarea acordurilor bilaterale și în domeniul protecției sociale, precum și de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere. De asemenea, demnitarii s-au pronunțat pentru intensificarea cooperării în sectorul economic, comercial și turistic.

„Atât Republica Moldova, cât și Albania au un potențial de dezvoltare a relațiilor social-economice, odată cu lansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi, a fost încheiat al 15-lea acord bilateral între țările noastre, ceea ce reconfirmă dezvoltarea relațiilor și hotărârea de a avansa cooperarea în domenii de interes comun”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, a felicitat autoritățile și cetățenii țării noastre pentru succesul obținut în implementarea agendei europene și a anunțat disponibilitatea de a împărtăși experiența Albaniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană în domeniul afacerilor interne.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău