Republica Moldova preia practicile europene de reglementare a grăsimilor trans în produsele alimentare
-
08 Decembrie 2022 14:56
Un atelier de bune practici și schimb de experiență în domeniul reglementării cantităților de grăsimi trans în produsele alimentare și dezvoltării sistemului național de control în acest domeniu s-a desfășurat, astăzi, la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în cooperare cu TAIEX, instrumentul de asistență tehnică și schimb de informații al Comisiei Europene.
Potrivit unui comunicat al Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor evenimentul a reunit peste 180 de participanți de la instituțiile publice de ramură din Republica Moldova și Lituania, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Biroului Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății, Universității din Copenhaga, precum și tehnologi de la companii producătoare din Lituania și Moldova.
Potrivit directorului general al ANSA, Radu Musteață, obiectivul principal al acestui atelier este de a prelua cele mai bune practici europene în ceea ce privește asigurarea protecției consumatorilor prin reglementarea și implementarea actelor normative privind limitele de grăsimi trans în produsele alimentare. Evenimentul a abordat diverse aspecte de dezvoltare a sistemului național de control.
De asemenea, ANSA a prezentat rezultatele analizelor de laborator efectuate în cadrul programelor de monitorizare de stat. Potrivit Agenției, au fost investigate două grupe de produse alimentare atât de origine autohtonă, cât și de import: napolitane și bomboane. Rezultatele de laborator arată că 15% din produse au conținut de grăsimi trans mai mare de 2g la 100 g de grăsimi (norma admisă în UE).
„Evenimentul de astăzi este unul istoric pentru consolidarea sistemului național de reglementare a grăsimilor trans în produsele alimentare, considerate cele mai periculoase grăsimi pentru sănătatea populației. În anul ce urmează, ANSA va atrage o atenție deosebită monitorizării sortimentului de produse din grupul de risc. Totodată, instituția va colabora cu toți actorii implicați pentru a realiza aceste schimbări importante și a asigura protecția sănătății consumatorilor”, a spus Radu Musteața.
Svetlana Nicolaescu, secretară de stat la Ministerul Sănătății, a subliniat necesitatea reglementării conținutului de grăsimi trans în produsele alimentare comercializate pe piața națională, exprimându-și aprecierea pentru suportul acordat în acest domeniu de partenerii externi. „Grăsimile trans au efecte devastatoare asupra organismului uman. Consumate peste limita admisibilă, acestea provoacă afecțiuni cardiovasculare, care sunt cauza principală a deceselor în Republica Moldova”, a spus Svetlana Nicolaescu.
Participanții la atelier au mai discutat despre impactul asupra sănătății a grăsimilor trans din cele mai populare produse industriale și alimentare din Europa, care sunt prevederile legislației pentru controlul acestora, precum și despre campania globală a OMS privind eliminarea grăsimilor trans până în 2023 în Regiunea EURO OMS.