Republica Moldova interzice importul de carne de porc din Ucraina
-
29 Septembrie 2016 01:07
Guvernul a adoptat o interdicție la importul de carne de porc din Ucraina, după apariția unor suspiciuni de pestă porcină în două localități din nordul Republicii Moldova, unde au pierit mai multe animale, în câteva gospodări particulare.
Decizia a fost luată pentru a preveni răspândirea pestei porcine pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama a declarat în cadrul unei emisiuni la Radio Chișinău că focarele de pestă porcină în aceste gospodării au apărut după ce un cetățean a cumpărat carne din Ucraina.
Eduard Grama a subliniat că măsurile specifice de profilaxie în aceste cazuri sunt arderea animalului infectat, dezinfectarea teritoriului, izolarea zonei pe o rază de 30 de kilometri, iar timp de un an este interzisă creșterea porcilor în acel teritoriu.
Săptămâna trecută mai multe animale au pierit în două gospodării din nordul țării, în satele Moșana și Cernoleuca din raionul Dondușeni, iar specialiștii au suspectat că ar fi fost bolnave de pestă porcină africană. Probele au fost transmise la un laborator acreditat din Spania urmând ca astăzi să fie primite rezultatele.