Republica Moldova e mai dezbinată decât a fost vreodată (Revista presei)

  • 27 Octombrie 2016 09:36
Republica Moldova e mai dezbinată decât a fost vreodată (Revista presei)

Revista presei din 27 octombrie 2016

Candidatul PD s-a retras din cursa electorală. Maia Sandu: Circul continuă, titrează Jurnal de Chișinău. Publicația reține că anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing, la care Lupu a ieșit însoțit de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Maia Sandu a comentat că e un gest disperat care confirmă faptul că Dodon este candidatul dorit de Plahotniuc.

„Cineva NU ARE RĂBDARE și vrea să-l facă președinte pe Dodon din primul tur”, titrează Ziarul Național, care îl citează pe fostul premier Ion Sturza. Acesta e sceptic în privința faptului că Marian Lupu s-a retras din cursa electorală pentru ca Maia Sandu să aibă șanse mai mari să-l învingă pe socialistul Igor Dodon în cel de-al doilea tur.

Într-un interviu în Evenimentul Zilei, Maia Sandu declară că susținerea europenilor, și mai ales a cancelarului Merkel, contează mult pentru tot ceea ce-și propune să fac în domeniul justiției și în lupta împotriva corupție. În cazul în care va ocupa funcția supremă, ea susține că va începe cu eradicarea corupției și crearea unui cadru instituțional cât mai propice pentru funcționarea instituțiilor statului. Totodată, Maia Sandu va milita pentru aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană pentru expertiză și continuarea programelor de dezvoltare ce se află deja în derulare pe toate nivelurile.

Bătălia pentru președinția Republicii Moldova și pentru drumul său European încă se duce, scrie analistul Iulian Chifu într-un editorial pe Deschide.md. Autorul atenționeză că Dodon a aruncat în aer relațiile cu ambii vecini ai Republicii Moldova. Igor Dodon  susține că peninsula Crimeea aparține Federației Ruse. Iulian Chifu scrie că problema Crimeei nu este importantă numai pentru Ucraina, dar e de importanță crucială pentru întreaga lume, care apără regulile dreptului internațional, respectiv suveranitatea, integritatea teritorială și independența statelor... Mai grav, abordarea afectează direct și Republica Moldova cu un conflict pe teritoriul său. Totodată, potrivit autorului, deja relațiile lui Igor Dodon cu România ar fi tensionate odată ce dorește o reorientare a direcției strategice a Republicii Moldova și denunțarea Acordului de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova... Reorientarea strategică ar anula toate aceste acorduri. Iulian Chifu atenționează că, practic, votarea lui Igor Dodon înseamnă izolarea Republicii Moldova între România și Ucraina, singurii săi doi vecini.

Timpul comentează că în ajunul acestor alegeri ”Moldova e mai dezbinată decât a fost vreodată: proruși, proromâni, stataliști, Transnistria și Găgăuzia. Competiția, ca și până acum, e geopolitică. Lumea nu votează un candidat sau altul, ci o direcție care trebuie păstrată sau schimbată... E drept că guvernele proeuropene sau declarate proeuropene au dezamăgit cumplit. Dar din câte ținem minte și din ce ne învață istoria, nici orientarea estică nu a dezamăgit mai puțin, scrie Timpul, susținând că startul la furarea țării s-a dat după independență, toți care au trecut pe la guvernare au furat”.

În Ziarul Național, găsim o prezentare a candidații independenți Silvia Radu, Maia Laguta, Valeriu Ghilețchi și Ana Guțu. ”Aceștia sunt candidații fără șanse, crede publicația, făcând trimitere la sondaje. Dacă oricum nu sunt șanse de a câștiga, care este sensul participării în campanie? - apare întrebarea în Ziarul Național. Probabil, au alte interese decât a câștiga, scrie autorul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
22,18
Nori împrăștiați
Umiditate:41 %
Vint:2,75 m/s
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Sat
22
Sun
23
Arhivă Radio Chișinău