„Noi am fost printre puținele republici sovietice, care am spus în 1991 un NU categoric acelui referendum cu privire la păstrarea imperiului sovietic. Am avut Marea Adunare Națională din 1989, când sute de mii de oameni au venit la Chișinău, era un elan, un entuziasm, care s-a multiplicat de la acel spirit combativ și optimist, toată lumea credea că se produce miracolul. Vreau să vă spun, și în calitate de martor și de cercetător, că această mișcare de eliberare națională a debutat ca una eminamente românească. De fapt, pe etape, trebuia să ajungem la reîntregirea noastră cu țara mamă, să revenim acasă. Dar nu a fost să fie. Bineînțeles că centrul urmărea cu vigilență tot ce se întâmpla aici. Având coloana a 5-a bine înșurubată în structurile statale, în societate, au știut să joace foarte eficient și le-a reușit, trebuie să recunoaștem. Poate, dacă eram un pic mai înțelepți, dar n-am avut elite politice cum au avut balticii. Din păcate am fost rași mai cumplit, mai profund peste conștiința noastră națională. Când a venit tăvălugul în 1944, sute de mii de basarabeni au fugit și s-au refugiat în România. Noi am pierdut elitele culturale, politice din cauza mai multor factori, refugierile, deportările  care i-au vizat pe cei mai buni, foametea cumplită”.

Uniunea Sovietică a ocupat, în 1940, Basarabia și Bucovina de Nord, până atunci teritorii ale statului român, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov semnat între URSS și Germania nazistă pe 23 august  1939.

Ziua de 23 august 1939 a fost una fatidică pentru românii basarabeni, pentru că imediat după ocuparea Basarabiei au urmat evenimente tragice care au decimat populația din acest spațiu – execuții, arestări, deportări, foamete organizată, susține istoricul Ion Varta:

„Luna august este una fatidică în destinul poporului român și în special a românilor basarabeni, herțeni, bucovineni, pentru că la 23 august 1939 am avut parte de acel pact nedrept dintre Hitler și Stalin. Ca urmare s-a produs reanexarea noastră în circumstanțele benefice pentru URSS, când s-au prăbușit toate sisteme de securitate colectivă în Europa, când Franța a fost nevoită să capituleze, iar imediat, a treia zi sovieticii au înaintat acel ultimatum nedrept prin care își revendicau aceste teritorii. Au repetat isprava lui Alexandru I, dar în proporții mult mai dramatice, tragice, pentru că am avut parte doar în acel prim an de ocupație sovietică de deportări în serie, nu doar episodul din iunie 1941. Am avut o primă deportare în toamna lui 40, pentru că s-au eliminat toate elementele indezirabile regimului, suspectate de lipsă de loialitate față de puterea sovietică, elemente contrarevoluționare de pe un segment de 25km de-a lungul noii frontiere sovietice – epurări în toată legea. De fapt o repetiție pentru marele val de deportări din iunie 1941. Acest prim an de ocupație sovietică a însemnat o dramă cumplită, pentru că din primele zile s-au operat executări sporadice, rețineri, arestarea a mii de persoane încarcerate în închisorile din Basarabia, Bucovina, ținutul Herța, că nu mai erau spații. Ulterior s-au pus în aplicare sentințele de condamnare la moarte de către tribunalul miliar de la Odessa și au fost împușcați, nu știm cu exactitate numărul.

În 1944, iarăși s-a produs același simulacru „eliberare” despre care trâmbițează multe surle care nu catadicsesc să vadă măcar ce a urmat. Dacă a fost eliberare, de ce atâta  lume s-a prăpădit, pentru că s-au prăpădit între 350 și 400 de mii de oameni în timpul foametei provocate artificial. Au fost deportări, mobilizări la munci forțate, multă lume, iarăși s-a prăpădit, e vorba de peste un milion de oameni. Avem o listă imensă de victime inocente, peste un milion de persoane. Despre ce fericire putem să vorbim în perioada imperiului sovietic. A fost o dramă cumplită”.