Republica Moldova denunță câteva zeci de acorduri din cadrul CSI

  • 23 Februarie 2023 09:24
Republica Moldova denunță câteva zeci de acorduri din cadrul CSI

Autoritățile de la Chișinău încep procesul de denunțare a câtorva zeci de acorduri semnate de Republica Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente. Aceasta, după ce mai multe ministere au analizat aceste acorduri și au constatat că unele dintre ele nu sunt relevante, nu se aplică sau sunt în defavoarea Republicii Moldova. Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, toate obiectivele de politică de externă și participările în organizații internaționale va fi subordonată obiectivului de integrare europeană, transmite IPN.

„Instituțiile noastre au făcut o analiză, predominant ministerele, privind relevanța mai multor acorduri semnate în cadrul CSI. În aceste zile demarăm procesul de retragere a Republicii Moldova din mai multe zeci de acorduri. Acum compilăm lista, iar apoi o vom publice. Doar pe linia Ministerului Afacerilor Interne vom merge pe denunțare a circa 20 de acorduri”, a declarat Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Potrivit lui, este un pas în retragerea Republicii Moldova din acordurile care nu sunt relevante, nu funcționează, nu se aplică sau sunt în defavoarea Republicii Moldova. „Acum Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană și absolut toate alte obiective de politică de externă, participările în alte instituții sau organizații internaționale va fi subordonată obiectivului de integrare europeană”, a notat ministrul de externe.

Sunt aproximativ 330 de acorduri pe care Republica Moldova le-a semnat pe parcursul ultimilor 30 de ani. Vicepremierul a menționat că această denunțare este absolut legală.

Nicu Popescu a mai spus că denunțarea fiecărui acord presupune anumite proceduri – trebuie scrise motivații, există un proces de avizare. Potrivit lui, nu este un lucru care se face printr-o semnătură, însă acest proces este pornit deja și în viitorul apropiat vor fi prezentate mai multe detalii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău