Republica Moldova a înregistrat o creștere a exporturilor cu aproape 20%, în 2017

  • 22 Ianuarie 2018 16:35
Republica Moldova a înregistrat o creștere a exporturilor cu aproape 20%, în 2017

Exporturile moldovenești își continuă trendul ascendent. Valoarea mărfurilor exportate în perioada ianuarie-noiembrie 2017 s-a majorat cu 18,4% sau cu peste 341 de milioane de dolari, față de aceeași perioadă a lui 2016.

Potrivit datelor Ministerul Economiei și Infrastructurii, 67% dintre acestea au constituit mărfuri autohtone, iar 33% au fost reexporturi.

Cu o cotă de 65,7% Uniunea Europeană continuă să fie destinația prinicipală a mărfurilor moldovenești, urmată de CSI cu doar 19,5%.

Potrivit sursei citate majorarea exporturilor în perioada menționată a fost influențată de evoluția prețurilor mondiale la produsele alimentare și resursele energetice, de situația economică din regiune, dar și de aprecierea valutei naționale. De asemenea, unul dintre factorii principali care a influențat comerțul exterior a fost creșterea esențială a volumului producției agricole în anul 2016, precum și continuarea trendului pozitiv al sectorului agricol din anul 2017.

Astfle exportul de legume și fructe s-a majorat cu peste 46, cel de semințe cu 17,4%, cerelale cu 15,6%. Dintre mărfurile nealimentare cel mai mult au crescut exporturile de produse medicinale și farmaceutice – cu 33,6%  și echipamente de transport – de 29 de ori.

Și valoarea mărfurilor importate în lunile ianuarie-noiembrie 2017 s-a majorat. Acestea au crescut cu peste 20% sau cu 731 de milioane de dolari față de perioada simulară a lui 2016. Creșterea importurilor a fost condiționată de majorarea cererii interne, alimentată de creșterea reală a salariului, creșterea remitențelor, precum și aprecierea monedei naționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-1,71
Cer acoperit de nori
Umiditate:79 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0
Arhivă Radio Chișinău