Republica Moldova, în alertă (Jurnal de Chișinău)

  • 11 Martie 2014 09:03
Republica Moldova, în alertă (Jurnal de Chișinău)

REVISTA PRESEI DIN 11 MARTIE

Republica Moldova, în alertă, titrează Jurnal de Chișinău. Potrivit experților, în cazul unui conflict armat pe teritoriul Ucrainei, aceasta va intra inevitabil în faliment. Intrarea Ucrainei în incapacitate de plată va avea asupra Republicii Moldova consecințe comparabile cu cele pe care aceasta le-a suferit în urma embargoului din 2006. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va convoca în zilele următoare Consiliul Suprem de Securitate în cadrul căruia se vor discuta probleme de securitate în contextul ultimelor evenimente din Ucraina și provocărilor din regiunea transnistreană.

Crimeea nu poate exista fără Ucraina, susține Petru Bogatu în Ziarul Național. Crimeea n-are nici apă potabilă destulă, nici electricitate. Fără Ucraina, locuitorii ei riscă să rămână și fără mâncare, și fără băutură, și fără căldură. Autorul analizează factorii interni și externi care îl opresc pe Putin să acționeze în peninsulă.

Subiectul mașinilor de lux ale fostului președinte Voronin este preluat de Jurnal de Chișinău. Publicația relevă că cel puțin două dintre mașinile utilizate pe timpul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, au ajuns din garajul statului în colecția de mașini retro a ex-președintelui comunist Vladimir Voronin. În colecția de mașini de epocă, păstrate în subsolul PCRM, sunt prezente două automobile: un ZIL 41047, estimat la 120 mii de euro, și un GAZ 14-02 din 1986, estimat la 60 de mii de euro. Ambele mașini aparțineau anterior Bazei Auto a Guvernului, scrie Jurnal de Chișinău.

Adevărul continuă istoria șefa Direcției finanțe și evidență contabilă a Ministerului Culturii. Cotidianul relevă că Nadejdei Pohilă a fost condamnată penal, acum cinci ani, după ce a fost prinsă că a furat din salariile angajaților Inspectoratului Ecologic de Stat, unde deținea aceeași funcție. Anterior, Adevărul a dezvăluit că Nadejda Pohilă l-a acuzat pe fostul ministru al Culturii, Boris Focșa, de spălare de bani, delapidări și furturi, recunoscând practic că i-a fost complice. Chiar dacă funcționara și-a retras ulterior toate pretențiile, mai multe documente probează învinuirile, iar CNA s-a autosesizat în acest caz. Între timp, Nadejda Pohilă își continuă activitatea în Ministerul Culturii.

Statul nu are bani pentru creșterea copiilor, alt titlu din Adevărul. Ministrul Protecției Sociale Valentina Buliga a discutat, ieri, cu mamele care au protestat la sfârșitul săptămânii trecute față de modificarea formulei de calcul a indemnizației pentru maternitate. Concluzia celor două ore de dezbateri a fost că nu sunt bani, scrie Adevărul.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău