Reprezentantul Rusiei la ONU a refuzat să recunoască vina părții ruse în cazul doborârii zborului MH17 în Donbas

  • 30 Mai 2018 14:20
Reprezentantul Rusiei la ONU a refuzat să recunoască vina părții ruse în cazul doborârii zborului MH17 în Donbas

Reprezentantul permanent al Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că țara sa nu recunoaște autenticitatea concluziilor investigației efectuate de Echipa Comună de Anchetă cu privire la doborârea zborului MH17 în Donbas.

În opinia diplomatului rus, ancheta are "fundamentare ideologică și politică de identificare a celor vinovați îndreptată împotriva Federației Ruse".

"Nu putem accepta concluziile nefondate ale Echipei Comune de Anchetă. Având în vedere metodele rele de lucru cu care operează azi unele state, putem avea încredere doar în acele investigații în care Rusia este membru cu drepturi depline" - a remarcat Nebenzia. Potrivit reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, după prăbușirea aeronavei în Donbas, "Rusia a acordat în mod regulat asistență maximă în investigarea cauzelor prăbușirii avionului malaiezian Boeing 777".

Săptămâna trecută, anchetatorii oladezi din Echipa Comună de Anchetă, din care fac parte experți din Olanda, Ucraina, Malaezia, Australia și Belgia, au anunțat că au găsit dovezi conform cărora avionul malaezian MH-17, prăbușit pe teritoriul Ucrainei în vara anului 2014, ar fi fost doborât de un sistem de rachete folosit de armata rusă. 298 de persoane care se aflau la bord au murit în catastrofa aviatică din 2014.

Sursa: Rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău