Reprezentantul OSCE a amintit că în trecut peninsula Crimeea a făcut parte din componența Rusiei
-
08 Octombrie 2019 12:05
Reprezentantul special al președintelui OSCE în Ucraina, Martin Sajdik, a amintit că în trecut peninsula Crimeea a făcut parte din componența Rusiei.
Declarația reprezentantului special al președintelui OSCE în Ucraina, Martin Sajdik, a fost făcută, în cadrul forumului mondial Salzburg Europe Summit din Austria, potrivit Agenției de presă Ukrinform. Oficialul OSCE a refuzat însă să comenteze referendumul organizat în Crimeea, în anul 2014, specificând că acest subiect nu ține de competența sa.
"Când mă voi pensiona, voi fi, pot să spun, un om liber și atunci voi putea comenta și subiectul Crimeea", a declarat reprezentantul special al președintelui OSCE în Ucraina, Martin Sajdik. În prelegerea susținută în cadrul forumului mondial Salzburg Europe Summit din Austria, acesta a subliniat că, în perioada fostei Uniuni Sovietice, peninsula Crimeea a făcut parte din componența URSS, o perioadă de aproape 30 de ani, apoi 37 de ani a făcut parte din componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, înainte de aceasta făcând parte din Imperiul Rus.
Ambasadorul Ucrainei la Viena, Oleksandr Șcerba, prezent la acest eveniment, și-a exprimat nemulțumirea sa față de această poziție a reprezentantului special al președintelui OSCE în Ucraina, Martin Sajdik, informează Agenția de presă Ukrinform.