Reprezentantul comercial al Rusiei în Republica Moldova, Vladislav Darvai, a fost demis

  • 10 Septembrie 18:36
Reprezentantul comercial al Rusiei în Republica Moldova, Vladislav Darvai, a fost demis

Reprezentantul comercial al Federației Ruse în Republica Moldova, Vladislav Darvai, a fost demis. Un ordin în acest sens a fost emis de către premierul rus, Mihail Mișustin, transmite IPN.

Decizia de eliberare din funcție este motivată de expirarea contractului de serviciu.

Vladislav Darvai a ocupat funcția de reprezentant adjunct comercial al Federației Ruse în Moldova din anul 2014, iar din 2019 a fost numit reprezentant comercial.

Numele lui Vladislav Darvai s-a regăsit într-o investigație realizată de Radio Europa Liberă, în care se menționa că cel puțin doi din cei 10 diplomați rămași la ambasada Rusiei la Chișinău, după expulzările de acum un an, au legături cu Serviciul Federal de Securitate rus, FSB.

Născut la Tiraspol, în familia unui militar rus din fosta armată a 14-a, Darvai a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova (MGIMO) și a lucrat în companiile „Uralsib” și „Lukoil”, înainte de a se alătura fundației „Renaștere”, apropiată administrației președintelui rus Vladimir Putin.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
15
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău