Reprezentanții Asociației Micului Business ies la protest

  • 11 Iunie 2014 13:59
Reprezentanții Asociației Micului Business ies la protest

Reprezentanții Asociației Micului Business susțin că vor organiza joi, 12 iunie, un protest în fața Parlamentului.

Aceștia cer votarea de către deputați a legii privind introducerea patentei de întreprinzător și spun că nu vor renunța să iasă în stradă până când legea nu va fi publicată în Monitorul Oficial.  

În opinia reprezentanților Asociației Micului Business, introducerea patentei de întreprinzător va permite, de exemplu comercianțiilor de flori, sau diferitor categorii de meșteri, să achite o taxă lunară fixă, anulând celelalte taxe și impozite. Președintele Asociației Micului Business, Eugen Roșcovanu, speră că Acordul de Liber schimb va duce la dezvoltarea unei economii sustenabile.

Reprezentanții Asociații Micului Business susțin că actualul guvern, în frunte cu premierul Iurie Leancă, nu ar ține cont de propunerile oamenilor de afaceri.

În replică, purtătorul de cuvânt al primului ministru, Liliana Vițu, a declarat că premierul este în permanentă legătură cu reprezentanții mediului de afaceri, prin intermediul mai multor platforme de comunicare.

Proiectul legii privind introducerea patentei de întreprinzător a fost discutată, săptămâna trecută, în Parlament, fără însă a fi votat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de separatiștii din Tiraspol. Poliția Republicii Moldova: „3 suspecți se află în custodia organelor de drept”

Arhivă Radio Chișinău