Reprezentanți ai sectorului de producere a strugurilor de masă din Moldova, după vizita în Italia: „Dacă vrem să creștem exporturile de struguri moldovenești, trebuie să inițiem cercetări suplimentare”

  • 02 August 2022 10:31
Reprezentanți ai sectorului de producere a strugurilor de masă din Moldova, după vizita în Italia: „Dacă vrem să creștem exporturile de struguri moldovenești, trebuie să inițiem cercetări suplimentare”

Reprezentanți ai sectorului de producere a strugurilor de masă din Moldova au mers recent în regiunea Puglia, Italia, pentru a studia experiența viticultorilor italieni privind producere a strugurilor de calitate, competitivi pe piețele internaționale.

Vizita s-a desfășura cu susținerea proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) și a întrunit producători de struguri de masă, reprezentanți ai companiilor de protecție a plantelor și de producere a materialului săditor, reprezentanți ai asociațiilor de producători de struguri de masă și ai Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare. Pe parcursul vizitei participanții au discutat cu producătorii de struguri italieni despre tehnologiile de producere a strugurilor de calitate, soiurile competitive și diverse posibilități de a spori competitivitatea strugurilor moldovenești pe piața europeană.

“Scopul nostru a fost să ne familiarizăm cu ultimele tendințe din domeniu, care ne-ar ajuta să creștem productivitatea viilor, să diminuăm numărul de reziduuri în produsul final, și să sporim calitatea strugurilor din Moldova, astfel încât să putem comercializa strugurii moldovenești pe orice piață. Am discutat în Italia despre soiurile de struguri rezistente la schimbările climaterice, despre soirile apirene, fără semințe, și despre producerea strugurilor de masă ecologici. Este important ca aceste tendințe să fie analizate și de instituțiile din domeniu din Moldova, pentru a ajuta producătorii locali să țină pasul cu evoluțiile internaționale”, spune Andrei Botezatu, specialist în domeniul producerii strugurilor de masă în cadrul proiectului USAID APM.

“Modelul italian de producere a strugurilor de masă este foarte avansat și relevant pentru Republica Moldova, de aceea sunt multe lucruri pe care trebuie să le analizăm și să le implementăm la noi, începând cu elaborarea soiurilor noi rezistente la schimbările climaterice, cu calități gustative deosebite și cu randament înalt de producere și până la utilizarea produselor de protecție ecologice. În situația în care piața cere tot mai insistent struguri de masă de soiuri apirene, Moldova trebuie să inițieze cercetări de îmbunătățire a soirilor apirene rezistente la temperaturi joase cu bobițe mari și bobițe mici, cum ar fi soiurile cunoscute la noi Kișmiș Lucistîi, Kișmiș de Bugeac și altele. Cert este că dacă vrem să creștem exporturile de struguri moldovenești în UE și nu numai, trebuie să organizăm cercetări suplimentare pentru a elabora soiurile ce ne vor face competitivi”,  adaugă Serghei Tutovan, director executiv al Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul.

“Suntem obligați să producem soiurile apirene, pentru că piața cere struguri fără semințe. Am analizat în Italia mai multe posibilități. Am înțeles că trebuie să promovăm în Moldova producerea soiului local Kișmiș Lucistîi, care este apiren, și este cultivat în Italia ca și soiul  Supernova. După vizita în Italia am decis împreună cu un grup de producători  să înființăm la Colibași un claster pentru producerea soiului Kișmiș Lucistîi și să plantăm 30 de hectare cu acest soi. Am discutat cu experții italieni posibilitatea perfecționării soiului Moldova pentru a obține struguri fără semințe, deoarece este un soi rezistent la boli și la temperaturi joase, și putem deveni cu el competitivi pe piață internațională”, explică Gheorghe Gaberi, Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri.

Mai bine de cinci ani proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova ajută sectorului vitivinicol de a moderniza plantațiile de vița de vie și de a îmbunătăți tehnologiile de producere, post-recoltă și marketing a strugurilor de masă pentru a obține recolte înalte de calitate superioară, ceea ce permite producătorilor moldoveni să intre pe noi piețe de desfacere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău