Reprezentanta FMI, despre amnistia fiscală: Ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției
-
23 Decembrie 2016 09:41
Principiile care stau la baza proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală vin, aparent, în contradicție cu obiectivele trasate în programul de reforme economice al autorităților, susținut de FMI.
Astfel a comentat, reprezentanta permanentă a FMI în Republica Moldova, Armine Khachatryan, inițiativa legislativă privind amnistia fiscală, transmite IPN.
„Proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției și ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor și fraudele. Vom continua dialogul cu autoritățile pentru a identifica posibilitățile pentru a alinia inițiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului”, scrie în mesajul reprezentantei.
Armine Khachatryan a mai spus că experiența acumulată arată că este extrem de dificil de elaborat conceptul unei amnistii fiscale care să se soldeze cu succes. „Preferăm să explorăm posibilitățile pentru îmbunătățirea administrației fiscale, ca instrument menit să asigure o mai bună conformare fiscală și lupta cu plățile neformale”, mai scrie în mesajul transmis presei.
Și Banca Mondială a examinat proiectul de lege cu privire la liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, numit și amnistia fiscală, și a constatat un șir de riscuri de integritate.
Anterior, într-un interviu, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a dat asigurări că inițiativa nu va fi votată în lectură finală fără o expertiză a Băncii Mondiale, a FMI și a structurilor europene.