Rep. Moldova negociază cu Australia abolirea vizelor pentru diplomați
-
14 August 2019 14:25
Executivul de la Chișinău a aprobat negocierea unui acord cu Australia pentru abolirea reciprocă a vizelor pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu, transmite IPN.
Acordul urmează a fi încheiat pentru o perioadă nedeterminată. Fiecare parte contractantă va putea lua, în orice moment, decizia de a denunța acest acord prin intermediul unei notificări în scris adresate prin canale diplomatice celeilalte părți contractante.
Negocierile vor fi efectuate prin corespondență diplomatică. După semnarea acordului, MAEIE va întreprinde măsurile ce se impun în vederea ratificării documentului de către Parlamentul Republicii Moldova.
Potrivit MAEIE, încheierea acordului dat va contribui la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de colaborare și prietenie dintre cele două state prin facilitarea călătoriilor reciproce ale titularilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu.