Relațiile moldo-belgiene, discutate de Ministrul Afacerilor Interne și Ambasadorul Regatului Belgiei în RM

  • 14 Noiembrie 2023 14:08
Relațiile moldo-belgiene, discutate de Ministrul Afacerilor Interne și Ambasadorul Regatului Belgiei în RM

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, s-a întâlnit, astăzi, cu Excelența Sa Ervet Marechal, Ambasadorul Regatului Belgiei în țara noastră. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-belgiene, necesitatea dinamizării cooperării bilaterale și despre oportunitățile de consolidare a sistemului afacerilor interne, relatează serviciul de presă al instituției, citat de Radio Chișinău.

Ministrul Afacerilor Interne a mulțumit Belgiei pentru sprijinul constant al proceselor de transformare internă din Republica Moldova și pentru deschiderea Belgiei în parcursul nostru democratic și integrare europeană, cât și pentru asistența în gestionarea crizei refugiaților: prin intermediul instituțiilor internaționale și naționale belgiene, promovarea drepturilor omului și drepturilor femeilor, securitate și apărare, etc. 

În cadrul ședinței, Adrian Efros a menționat că experiența și mentoratul Belgiei ar fi extrem de valoroasă în procesul de apropiere de Acquis-ul UE în domeniul afacerilor interne, în special în domeniul combaterii crimei organizate.

,,În ciuda multiplelor crize, MAI s-a concentrat în mod semnificativ pe consolidarea unei abordări planificate și sistemice pentru a menține agenda de modernizare spre calea europeană, mai ales acum, când Republica Moldova a primit statutul de țară candidat la UE”, a subliniat Ministrul Adrian Efros.

În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre necesitatea urgentării semnării Convenției privind cooperarea în domeniul poliției.
Oficialii au vorbit despre reformele în derulare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, apreciind intensificarea dialogului bilateral moldo-belgian, care este în beneficiul cetățenilor ambelor țări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:65 %
Vint:2,06 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
13
Fri
14
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău